Interviu cu prietenul meu Emil Calotă: ”Iată-ne la începutul unei alte vieți, aruncați într-o altă realitate prin fereastra unei pandemii”

– Suntem, dragă Emil Calotă – n-are rost să mă pitesc după pix, ca după o coadă de mătură – prieteni. Cititorul meu și al tău trebuie să știe din start asta, fiindcă eu am o regulă a dialogului cu cei ce accesează AMPress. Alaltăieri ne-au citit 160 000 de ”unici” cum se spune în limbajul Facebook, ieri 130 000, ceea ce e foarte bine în concurența presei care e mai toată online. Eu le spun – nu toți îmi sunt amici – tot. Inclusiv că-s mut. Am câțiva care nu și-au ascuns încântarea și ei știu că e dezlegare să mă înjure chiar în casa scrisului meu. Fac introducerea asta pentru tine, pentru mine, pentru cititor.
Ne-am cunoscut când m-ai făcut cetățean de onoare al Ploieștilor. Ce ți-a venit? Erai primar, în primul mandat cred, fiindcă a mai fost și un al doilea.

-Una dintre cele mai puternice și frumoase amintiri din perioada de primar este legată de Clubul Cetățenilor de Onoare ai orașului Ploiești. Îmi amintesc o scenă memorabilă: în jurul aceleiași mese dintr-un birou din primărie, așezați Lucian Avramescu, Eugen Simion, Eusebiu Ștefănescu, Ioan Grigorescu, Mihai Ispirescu, Barsarab Nicolescu, și alții … de regulă, vă prindeam la sfârșitul de martie al fiecărui an, când îl sărbătoream pe Nichita Stănescu în festivalul închinat “îngerului blond al Ploieștiului” și nu uit când tu și Eusebiu Ștefănescu v-ați întrecut în recitări din Eminescu și Nichita.
O, Doamne, păcat că n-am avut minte să vă înregistrez. De fapt Ioan Grigorescu când lucra pentru cel mai frumos film documentar al orașului nostru mi-a spus odată că memoria are nevoie de peliculă și de vorbele personajelor pentru a rămâne eternă.
Fără false pudori, Lucian, tu, voi, poeții, scriitorii, creatorii în general, reprezentați excepționalismul poporului român, iar eu să am șansa de a fi contemporan cu voi și mai ales să fiu primarul orașului în care voi ați devenit oameni și să nu vă așez în lumina potrivită pentru a fi văzuți și prețuiți de toată comunitatea, ar fi fost incalificabil. Oamenii obișnuiți își salvează sufletul citindu-vă, ascultându-vă, privindu-vă. Emoția născută de versurile voastre, în general terapeutica lecturii scrierilor voastre, cred că sunt cele mai potrivite și simple căi de a rămâne oameni și a depăși orice impas.
De multe ori m-ai tachinat cu lipsa de conținut a titlului de “cetățean de onoare”. Îmi spuneai “ce-mi dai? Loc de veci și transport public gratuit…?” așa este… ai dreptate. Ar trebui să se poată face mai mult pentru cetățenii de onoare. E o temă de viitor la care mă voi gândi.

– Glumeam, nu voiam nimic! Era dintr-un dialog al meu cu nea Mircea Quintus, alt cetățean de onoare…M-ai vizitat la Sângeru în primăvara asta, cu puțin înainte de a mă interna și a se institui carantina pentru noua holeră care ne cercetează nu doar la granițe. Încă vorbeam. Erai îngrijorat, ca și alți câțiva amici comuni, de starea mea. Te-am îndemnat să candidezi la noile alegeri, care vor fi într-o zi, pentru primăria municipiului. Mulți te regretă lăudându-te ca fiind cel mai bun primar al municipiului Ploiești din 89 până azi. Eu printre ei. Nu păreai decis. Ce te-a făcut să iei totuși hotărârea?

Distribuie prietenilor

-Am ezitat foarte mult … ma gândeam să-mi văd în sfârșit de propria viață, să mă odihnesc, să îmi pun în ordine cărți (împrăștiate prin multe locuri, pentru că nu am putut, nu pot trăi fără o bibiotecă. În fiecare loc în care am fost, cu serviciul călător prin București sau Ploiești am avut avut o mică bibliotecă, mereu alta. Până și în mașină am vreo 15 – 20 de volume. Îți amintești de Jorge Luis Borges și mitul bibliotecii? sau Umberto Eco alt gigantic „bibliotecar”?), să ascult muzică pe săturate, de la clasici la muzica inconfundabilă a generației noastre. Mă gândeam că orașul are nevoie de multă energie tânără pentru un nou ciclu de 8 – 10 ani de administrație axată pe îndreptarea unor erori și pe adevăratele urgențe ale orașului.
Și totuși, sunt atât de dezamăgit de mediocritatea și lipsa de discernământ cu care partidele politice și-au promovat primarii și consilierii locali, nu doar în Ploiești, ca și cum a conduce orașul e “floare la ureche”, nu ai nevoie de știință de carte și nici de experiență.
M-au convins și niște oameni deosebiți, cu totul speciali din generația de mijloc a Ploieștiului, 45 – 50 de ani, implicați în viața orașului și care mă vor sprijini în ceea ce voi face.
Am încă “vână” și neuroni destui pentru a conduce administrația orașului. Am experiența unor activități grele, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei și Curtea de Conturi a României. Am curajul și libertatea de a spune adevăruri, cu speranța că adevărul vindecă. Și cred că pot inspira încredere. Oamenilor, în general, și celor cu care voi lucra, în special.

– Pentru mine ai fost, ca politician, fiindcă tu ești și cadru uiversitar la Petrol și Gaze, un personaj, o personalitate care mi-a spulberat multe obișnuințe. Te-am văzut, într-o călătorie cu avionul, mergeam la Bruxelles cred, ca singurul care citea o carte. Nu doar dintre politicieni, ci și dintre ziariști. Citeai un roman de Umberto Eco. Primar al Ploieștilor, gospodar al unui municipiu dificil, care răspunde și de spălatul trotuarelor și de cum arată periferia, care să citească o carte pentru lumea subțire!?

– Oamenii care nu iubesc cărțile sunt incompleți. Oamenii care nu citesc istorie și nu-și cunosc eroii n-au ce căuta în viața publică. Oamenii care nu și-au definit propriile valori interioare nu pot oferi leadership, iar cei care nu au valori sociale asumate (familie, școală, biserică) nu pot deveni persoane publice. Sunt niște trepte ale formării ca om și ca leader. Reconsiderarea elitelor profesionale în România este necesară ca aerul curat. Meritocrația și respectul social sunt valori pe care societatea românească trebuie să le asimileze de urgență.
Leaderii autohtoni în România sunt o rara avis. Partidele politice au compromis ideea de leader bazat pe valoare profesională și recunoaștere socială. Reforma politicii românești trebuie să plece de la partide. Acolo, în prezent, domină mediocritatea, lipsa de cultură și de viziune.

– Când ai candidat, nu mai știu în care dintre mandate, ai spus că reprezinți Partidul Ploieștenilor, cu toate că am aflat mai apoi că ești pesedist. Acum candidezi de la o formațiune care nu prea e. Mă rog. Cineva trebuie să adune semnături de adeziune. De ce nu te-a suportat Dragnea, fiindcă am înțeles că el te-a dat afară din partid. Știi trei limbi străine, citești, mergi la concerte. Deranja în PSD noianul ăsta de cusururi, erai prea intelectual? Dar ploieșteanul de rând te laudă pentru spiritul gospodăresc!

– După 1989 am făcut politică fiind atras de oamenii de valoare. Am fost fondator al PSD (PDSR în 1992), pentru că acolo erau cei mai mulți oameni de valoare. Veneam din industria de rafinării și petrochimie unde funcționa mitul valorii profesionale dovedite zi de zi.
Când eram tânăr, directorii mei erau ingineri excepționali. Îi numea partidul, dar valoarea lor era indiscutabilă. De fapt, după anii ‘70 Ceaușescu a supraviețuit încă vreo 15 – 20 de ani prin elita care conducea economia acelor vremuri. Mă refer la elita tehnică. În rafinărie nu aveai voie să greșești, pentru că o greșeală însemna pierderi de vieți omenești. Acolo am învățat rigoarea și disciplina și mai ales responsabilitatea când conduci oameni.
După Iliescu și Năstase, care moșteniseră cea mai mare parte a intelectualității tehnice de dinainte de 1989, Geoană și Ponta au încercat o modernizare și o revigorare a unui partid socialist după modelul de succes al lui Tony Blair în Marea Britanie cu „new labour”. Ei au mai păstrat oameni de valoare în partid, dar tot mai puțini. Începuse dominația oamenilor cu bani dar fără merite, într-o formulă oligarhică. Ea căuta doar puterea și accesul la resurse. Atât… Fără binele public regăsit în programe și proiecte. De fapt, după 2008, cam așa s-au întâmplat lucrurile în toate partidele din România.
Dragnea a marcat un declin politic incredibil al PSD, el însuși marcat de complexul frustrării izvorât din mediocritate și incultură. A impus un leadership după chipul și asemănarea lui. “Omul fără însușiri” din romanul lui Robert Musil a devenit prototipul leaderului PSD. Orice dialog a devenit imposibil, grupul de decizie era din ce în ce mai mic, despărțirea de un partid condus în acest fel a devenit inevitabilă și s-a produs.
În administrație, susțin în continuare, ca și în anii 2000, că profesionalizarea și depolitizarea sunt principii fundamentale pentru o bună și eficientă funcționare. Primarul și aleșii locali lucrează pentru comunitate, pentru toți cetățenii urbei, nu pentru “cartiere” de partid. Pentru mine, partidul ploieștenilor a fost și rămâne cel mai important.

– Cum face campanie un candidat cu masca pe figură în fața a nu mai mult de opt inși parcă? Masca în spațiile închise e obligatorie și va fi. Să zicem că pentru tine vin oameni să umple Sala Sporturilor, cu obligația să stea la distanța ca printre ei să poată trece o locomotivă. Cum socializezi, cum le explici programul de viitor primar?

– Va fi complicat și inedit în același timp. Când crezi puternic că o comunicare adevarată se bazează pe contact vizual, fizic cu oamenii, pe comportamente specifice ființelor sociale, pe întâlniri și dezbateri colocviale, pe energii pozitive schimbate cu oamenii, e dificil să accepți că de acum încolo ne vom citi unii pe alții în loc să ne vorbim unii altora.
Tu Lucian, prin forța împrejurărilor, faci asta deja. Dar tu ești poet, artist, nu primar. Artistul poate locui într-un turn de fildeș, primarul nu poate decât între oameni.
În 2018, când l-am citit Yuval Noah Harari, am fost uimit, chiar șocat. Avea o viziune despre lume șocantă, cam cum mi s-a părut viitorul lui Alvin Toffler în “Șocul viitorului’’ sau “Al treilea val” din anii ‘70. Am făcut chiar prozelitism cu ideile lui Harari printre colegi de serviciu și prieteni. Big data, inteligență artificială, inteligență emoțională, războaie fără arme etc. La mai puțin de doi ani trăiesc și trăim o realitate pe care nu o așteptam așa devreme. În adâncul sufletului meu speram să nu vină vreodată. Și totuși iată-ne la începutul unei alte vieți aruncați într-o altă realitate prin fereastra unei pandemii.
Comunicarea va fi de acum încolo mai mult pe scris și social media… chiar tu mi-ai spus “scriind vom comunica mai bine”.

– Și fiindcă veni vorba de program. Cu ce soluții vii într-o lume fără soluții?

– Administrația orașelor se va reconsidera și ea ca toată viața noastră de altfel. Bugetele nu vor fi mai bogate cel puțin pentru următorii 4 ani (decât dacă legea fiscală în România nu-și deplasează filozofia de impozitare de pe “muncă” pe “avere” sau nu începe să taxeze diferențiat, proporțional persoanele fiscale… sau dacă odată cu disciplina socială nu instaurăm disciplina fiscală. Deopotrivă pentru corporații sau mai ales pentru ele și IMM-uri).
Nevoile și așteptările oamenilor, deci cheltuielile bugetare vor fi mai mari pentru că venim traumatizați după această pandemie. Cred că foarte important va fi în următorii 4 ani să oferi oamenilor încredere, o bună comunicare și garanția că fiecare leu cheltuit va fi cunoscut și aprobat de cetățeni. Trebuie să facem să dispară din mentalul colectiv ideea că primarul e un hoț și că administrația publică un teritoriu al șmecherilor.
Prioritățile se vor așeza pe ceea ce acum s-a dovedit precar și dezorganizat: sănătatea publică înseamnă nu doar echiparea spitalelor și a personalului medical, dar și depoluare, curățenie, ordonarea traficului, servicii publice sigure și mai ales, va fi necesar efortul de solidaritate și coeziune comunitară. Oamenii, toți, indiferent de vârstă, trebuie să se simtă utili, respectați și implicați.

– Ai 67 de ani. Faci parte din generația mea. Nu suntem noi oare expirați? Mie tinerii îmi știu versurile de la ”Bună seara, iubito”, dar n-au reținut că-s ale mele. Te vor vota cei din generațiile noastre. Ce le spui celor tineri care au cam golit Ploieștii, plecând prin lume?

– Experiența acestor luni de pandemie, sper să rămână irepetabilă. Spaimele, frustrările, suferința, în general, au traumatizat oamenii într-un mod greu de apreciat ca durată și intensitate.
Segregarea cetățenilor cu vârstă peste 65 de ani a fost agresivă și absurdă. O regulă simplă spune să nu impui măsuri coercitive fără măsuri compensatorii. Explică, fă-o, dar oferă compensații, nu materiale, ci de stimă și apreciere socială. Într-o societate în care speranța de viață a sărit de 72 de ani, experiența cea mai valoroasă pentru societate este cantonată în oamenii cu vârsta între 60 și 70 de ani, chiar și mai mult. Nu există oameni bătrâni și oameni tineri, există oameni sănătoși și oameni suferinzi. Dacă i-ai amputat omului, ca ființă socială, utilitatea, înseamnă că l-ai ucis. Dacă este sănătos, vrea și poate, folosește-l. Experiența nu o dobândești decât cu vârsta. Nu se cumpără și nici nu se învață din cărți. Nu poți conduce un oraș sau o țară dacă nu ai condus oameni, dacă nu ai dobândit experiență.
Pentru oamenii tineri din Ploiești mesajul meu este simplu: vor găsi în mine un partener și un coleg de visuri frumoase pentru un oraș mai bun.

– De ce primarii sunt votați mai ales pentru ei și nu pentru partidele lor?

– Primus inter pares. Acesta este primarul. Partidele politice au responsabilitatea să propună candidați demni de dictonul de mai sus. Că nu o fac, asta este o altă discuție. Mai mult, experiența ultimilor 15 ani arată că primarii cu câteva excepții au fost desconsiderați și transformați în “carne de tun” pentru leaderii politici de la centru. Sunt buni să preia tensiunile sociale, nemulțumirile cetățenilor și să câștige alegerile. Cam la atât se rezumă aprecierea partidului. De aici, calitatea în cădere liberă a primarilor din ultima vreme și disprețul cetățenilor pentru actul de administrație. De aici și lipsa de încredere și anatema „baroni locali”. Pe de altă parte, cred că limitarea numărului de mandate pentru președinții de județe și primarii de mari orașe ar înviora mediul politic local și ar genera o reformă în administrație. Sigur și multe alte lucruri ar trebui făcute cum ar fi de exemplu regionalizarea sau măcar reorganizarea administrativă pentru comunitățile fără resurse și chiar fără locuitori, condamnate la înapoiere.

– Ai o familie, doamna ta e medic. Ai o fiică. Nu te-a ocolit – mă refer la oameni apropiați, foarte apropiați din familia ta – nici pe tine lupta cu bolile grele care seceră uneori, lacrima care stă uneori în geană, oprită să nu apară în văzul lumii. Ce cusururi are Spitalul din Ploiești, care  e poreclit „al groazei”? Știu că nu mai ești din 2008 primar, dar ești cetățean care se lovește ca noi toți de sistemul de sănătate.

– Experiența lunilor de pandemie a arătat cât de importantă este capacitatea de apărare și de reacție medicală la nivel local. Ploieștiul nu are șansa unor orașe cu spitale universitare (Cluj, Iași , Timișoara, Târgu Mureș, Craiova etc.), dar are o populație educată capabilă de disciplină socială și efort de solidaritate. A devenit clar că binele sistemului medical înseamnă binele fiecăruia, de la procente mărite din bugetul național, la procente mărite în bugetele locale și județene, acesta este drumul. Dotare, organizare bazată pe protocoale și proceduri, capacitate mărită de intervenție. Și mai ales reconsiderarea profesiei de medic și lucrător medical (de la asistente la brancardieri). Acestor oameni trebuie să li se restituie prestigiul și aprecierea socială și motivația pentru a rămâne și lucra în România. Inclusiv, la noi în Ploiești.
– Emil Calotă, spune-mi, cu atâta carte asimilată, cu prezența la concerte – te-am văzut la mine la Muzeul Pietrei când Alexandru Tomescu, nepotul meu cânta la vioara Stradivarius, Tripticul de Bach – , ce înseamnă, în pariul cu tine, această candidatură de edil șef al municipiului găzarilor?

– Printre altele am ales să candidez și pentru a ridica ștacheta de calitate și exigență pentru ceilalți candidați. Indiferent cine va câștiga, partidele ar trebui, pentru Ploiești, să se gândească de două ori când desemnează candidatul. Sunt vremuri noi cu populație cu mari așteptări și probleme. O bună administrație, disciplină socială și siguranță socială nu pot fi realizate fără leaderi puternici experimentați, credibili.

Interviu consemnat de Lucian Avramescu