Am vrut să vă strig cu vocea mea omenească
Cu vorbe alese să pun temelii nădejdilor ce nu m-au părăsit
Dar în locul cuvintelor buruieni prind să crească
Și simt uneori că am obosit

Vă chemam, plăieș, undeva pe redute
Fiindcă singur nu poți câștiga un război
Dar războaiele mele încep să fie pierdute
Chiar dacă vă simt lângă mine, pe câțiva dintre voi

Sunt prea vârstnic, mi-am zis, pentru o lume ce trepidează
Dar nu mă simt, crasă nesimțire, astfel
Motoarele vieții mele umblă nebune, visele-mi țin mintea trează
Și timpul pentru mine n-a trecut de niciun fel

Atunci ce se petrece, planeta nu mai acceptă soldați
Care pun sus steagul pe reduta cucerită
Așa că pluton executați
Foc concentrat în vocea lui răgușită

Vocea mea, cândva omenească
Vrea, nătânga, să vă spună ceva
Iar ea, învățată cândva stele să pască
Nu mai poate nici măcar ca un cal necheza

E toamnă din belșug în primăvara asta zglobie
Prietenii fug de mine ca de un blestem
Dar, dragii mei, nu mă voi retrage la chinovie
Și-o altă viață, fără voi, mi-o inventez și mi-o chem

30 mai 2020, Sângeru