Nu-i așa că dimineața te privește pe sub gene și ochii ei par căprui de însingurați și de îndrăgostiți totodată?
Zorii, care vin mai devreme, te dezvelesc și-ți ating subsuorii cu rouă și te dau cu aghiasma ei pe genunchi și pe tălpi și din pricina asta, nu-i așa, pleci prin curte desculț să te faci una cu cosmosul care te așteaptă afară?

Nu-i așa că sculându-te, chiar mai târziu, când zorii tăi vin la prânz, simți că ai fost așteptat de lumina care te ia în brațe ca o iubită nerăbdătoare și te mângâie pe păr și pe mâinile care se întorc cu palmele în sus, predându-se bucuriei?

De ce ai stat o noapte, mi-am întrebat un prieten, cu care urcasem în Ceahlău să vânăm jivina întunericului, cu palmele în sus și luna și stelele s-au uitat până la ziuă țintă la linia vieții tale?

M-am încărcat, a zis el, care era de meserie doctor, cu energie. Tu ce ai făcut, fiindcă stăteam pe stânci diferite și carabinele le uitasem voit în cabană fiindcă jivina întunericului când vine nu se vede de ea însăși, așa e de neagră și de nepătrunsă blana ei de noapte deasă?

Am stat cu palmele în sus și am ținut în căușul lor Luna să nu cadă pe Ceahlău și să nu se înțepe în stâncile lui și în noi mai ales care suntem nebărbieriți iar ei nu-i plac țepii bărbilor sălbăticite, am răspuns.

Nu mă minți, a zis prietenul meu doctorul, cu care urcasem la un lat de palmă de cer și dacă mai urcam doi pași dădeam cu fruntea de Luceafărul de seară și de noapte și de ziuă. Te-ai încărcat cu energie care ți-a intrat prin linia vieții până-n plămâni de la Lună.

Și uite așa am prins noi zorii pe Ceahlău și când ne-am întors la București, pe marginea drumurilor erau coșuri cu struguri aurii, iar de la Odobești am umplut mașina cu lăzi fiindcă erau ieftini strugurii, iar moldovencele îi dădeau aproape pe degeaba și se uitau pe sub gene înfiorate la noi, fiindcă pe amândoi ne știau.

Am dat cadou struguri tuturor prietenelor și ele, mâncându-i cu buzele lor îndulcite, au simțit cum zorii Ceahlăului coboară în Capitală și amiaza de lumină de miere a Odobeștilor le pătrunde cu totul.
Erau vremuri când eu nu puteam să tac decât vorbind, iar de la struguri învățasem taina șoaptelor îndulcite cu zahărul care vine din cer.

Să aveți ziua pe care v-o doriți!

8 august 2020, Sângeru