Lucian Avramescu: Viața ca o sticlă în frapieră!

Ieri am călcat, în nedomolita mea vitejie prostească, cu ciubotele în baltă. Am traversat, în consecință, o noapte grea, cu ghețuri și frisoane pe spate și am decontat, sper ca decontul să nu urce mai mult de atât, trei ore, însorite păreau, de tăiat lemne cu drujba. Toată noaptea a ieșit apă din mine, inclusiv prin cap, care mi-e ud și acum. Țoalele de noapte, extrase de pe mine prin repetiție, ca din mașina de spălat, înveleau soba fierbinte, puse la zvântat, iar cele uscate reveneau să-mi țină de cald. Nu am febră, nu tușesc, dar trupul meu se scurge afară lichid, prin toți porii.

Exact așa am pățit anul trecut, iar tăiatul lemnelor cu drujba, o îndeletnicire care se pare că nu mi se mai potrivește, s-a încheiat la spital, unde mi-au găsit o drăgălașă de pneumonie.

Giorgiana m-a tot dojenit s-o las doar pe ea să facă munca asta, fiindcă cei doi oameni tocmiți nu și-au ținut cuvântul, uitând să vină, dar nu m-a răbdat inima să șed ca o clucă de coceni și câteva ore ne-am opintit amândoi.

Distribuie prietenilor

Avem lemne pentru iarnă, dar meteorologii ne amenință cu un anotimp al înghețului lung.

Aproape de miezul nopții mi-am amintit – îmi spusese Giorgiana de câteva ori – că-i ziua de naștere a prietenei mele Daniela Bartoș. Ne-am cunoscut pe vremea primului ei ministeriat la sănătate, când eu o făceam țăndări cum îi fac mereu pe cei de la putere. Când n-a mai fost ministru și s-a micșorat până la dispariție pesedistul din ea, am descoperit o femeie caldă, săritoare la nevoie.

În fiecare om, glumesc eu, e un mic pesedist care nu trebuie lăsat să se facă mare. Altfel…

I-am trimis cu o oră înainte de miezul nopții un mesaj de felicitare. Dormea, fiindcă ea pleacă devreme dimineața la spital sau la muncile ei cu studenții. Telefonul a piuit acum, la șase fix, cu textul de mulțumire, fiindcă știe că la ora asta, mort, copt, scriu. Nu-și mai serbează ziua. Are și ea niște necazuri de sănătate, fiindcă nici doctorii nu-s făcuți din metale inoxidabile.

De ziua ei ne așeza, pe mine și soața, lângă familia Văcăroiu, o altă victimă a condeiului meu otrăvit rău când e vorba de politicieni la putere. Făceam băscălie de fostul premier care nu-și onora mecla de pilangiu, conflictul lui cu tăria fiind bine cunoscut de amici. Hai, măi, nea Nicule, pune buzele măcar pe palinca asta veche de prună, că nu te mușcă! Aș! Așa ai fost mereu? Așa! Și câtă cerneală a curs pe bietul om devenit, prin gravă substituire de persoană, Cetățeanul Turmentat, fără nici cea mai mică aptitudine pentru o minimă calificare între drojdieri.

După ce eu mă împărtășeam cu ceva licori țineam, în picioare, un discurs de elogii și ironii, la o masă lungă unde cei mai mulți erau doctori și doctorițe. Unii mi-erau cunoscuți fiindcă se uitaseră prin mine cu aparatul și mă pipăiseră cu deștul prin toate cele care alcătuiesc anatomia unui muritor. Le spuneam și poezii!

Anatomia mea, incompatibilă de la o vreme cu drujba și toporul de crăpat lemne, mi-a făcut o noapte albă de culoare ud-cenușiu. Giorgiana a adormit la ziuă după ce mi-a mai luat o dată temperatura care indica, pe firul subțire de mercur al termometrului, 36,2.

De când scriu am uitat de frisoane. Nădăjduiesc să uite și ele de mine, rămânând doar o noapte avertisment. Am uitat și că-s mut, infirmitate care m-a umplut de nervi ieri, în niște episoade de viață în care era musai să scot măcar un diftong din gâtlej. N-am luat doctorii, în afara celor care mă țin priponit în muțenie, ca nu cumva să încep să vorbesc.

Ferească Dumnezeu de mai rău! – mi-a transmis o cititoare prietenă pe unul din conturile mele de dialog scris. Așa este! Ca în povestea cu cei doi români condamnați în America la spânzurătoare, pentru oarece drăgălășenii făptuite. Să ne ferească Dumnezeu de mai rău, a zis ardeleanul, după aflarea sentinței. Tu nu ai auzit, mă, că mâine ne bagă cu gâtul în sfoară, urlă la el furios olteanul?!

În zori, gardianul îi anunță că pedeapsa s-a schimbat nițel: înainte de spânzurătoare, instanța a decis să fiți  jupuiți de piele. Ei vezi! – zice mulțumit că a avut dreptate ardeleanul.

Să aveți o zi bună! Eu trec la schimbul din zori al pijamalelor.

Filă de jurnal din ”Confesiunile unui mut care a vorbit cândva”

6 octombrie 2020