Buni zori! Ai mei zori nu se arată grozavi, din locul unde stelele plecau să se culce. Am trecut peste a doua noapte cu inexplicabilă transpirație abundentă, după ziua în care m-am vitejit să tai lemne cu drujba, sub cer cristalin și un soare generos. N-am febră, dar nici anul trecut nu aveam și mi-au găsit o dublă pneumonie care m-a ținut sub antibiotice la Floreasca, două săptămâni, tot după o experiență similară.
Am indicele de oxigen, pe care mi-l iau cu un fel de degetar electric, pe care-l sumet pe deget, 93, ceea ce e cam puțin. Trump a coborât, înțeleg, de două ori la 94 și a dat în plâns jumătate din America.
Ieri trebuia să primesc partea mea dintr-un hectar de lucernă dată în dijmă. Absentând, am primit în locul a zeci de baloți, un fund de căruță cu trei furci de fân, cât să mânânce două zile poneița Peticica, bucuria copiilor care vizitează Muzeul Pietrei. Azi sunt formal invitat să număr cele 19 rânduri de porumb care mi se cuvin ca proprietar, 44 revenind arendașului, de pe un teren de peste Cricov. Firește că nu pot merge, iar păsăretul meu va trăi din boabe cumpărate, ca mereu.
E timpul, prieteni, să mă retrag lângă pixul care mi-a ținut tovărășie o viață, țăranul din mine declarându-se biruit. Dacă nu cumva mă va trăda și el.
Un prieten de la oraș vrea să vină cu doi oameni, sâmbătă, să pună umărul benevol la treburile mele. Voi mai fi în stare să merg să-i arăt ce trebuie făcut, sau nădușeala asta pe degeaba mă va duce la spitale, de unde azi, unul ca mine nu prea mai vine îndărăt?
Am vrut să vă urez buni zori, ceea ce și fac, temător, fiindcă de trei ori, mâna mea a apăsat aiurea tastele și totul s-a șters, ceea ce înseamnă că am stat de vorbă cu voi nu doar în mut, ci și în orb.
Să aveți o zi fără răceli și spaime. În fond, ceea ce e să se petreacă, se petrece!
Filă, poate ultima, din ”Confesiunile unui mut care a vorbit cândva”
