Lucian Avramescu: Buni zori, prieteni! Iertare pentru întârzierea cu o oră a întâlnirii noastre

Buni zori, prieteni! Iertare pentru întârzierea cu o oră a întâlnirii noastre, furat de un frumos dialog de mesaje venite… de la voi! Spune-mi cu cine te împrietenești ca să-ți spun cine ești! Eu sunt domniile voastre, mândru tare de substituirea de identitate, dacă nu vă supăr prin împăunare. În plus, în noaptea asta am dormit buștean, ceea ce mi se întâmplă rar. Dar, la treabă!

La miezul nopții am văzut, în premieră pe laptop, un film. Românesc și de lung metraj. Precizez asta fiindcă ține mai bine de două ore, timp care te încarcă, până la refuz, deopotrivă cu ură și iubire. Simțind că psihic nu mai reziști, îndurând bestialitatea de care-s în stare cele mai sinistre creaturi ale acestui neam, care a dat mai ușor călăi decât sfinți, creatorul te scoate la lumina iubirii pentru a trage o gură de aer curat.

Realizat de Toma Enache, filmul poartă numele straniu ”Între Chin și Amin” și are curajul, atât de ocolit de atâția meseriași ai artei cinematografice, de a băga camera de luat vederi în iadul temnițelor comuniste, în beciurile securității, în Gulagul românesc, împrumutat cu îmbelșugate adăogiri de oroare și bestialitate de la sovietici. Diavolul din umbră e Stalin, iar mâinile care au torturat și au instalat infernul sunt ale unor români culeși din zona mârlăniei analfabete și puși să chinuie și ucidă tinerimea intelectuală a țării, vrednicia brațelor și minții unui popor, preoțimea cu har, vârfurile de patriotism.

Distribuie prietenilor

Am văzut și citit mult despre oroare. Am trecut cu pasul tremurat pragurile camerelor de exterminare de la Auschwitz și Birkenau, unde am văzut munți de păr de femeie, tunse înainte de gazare și pe care se vedeau din loc în loc codițele cu funde ale unor copile. De ororile de la noi s-au apropiat puțini până la deloc. O face acest Toma Enache, într-o lume care, dominată de manele și telenovele, își pierde istoria și-și descalifică identitatea.

Filmul ”Între Chin și Amin” a fost premiat de 32 de ori în străinătate și puțin sau niciodată acasă. Ar putea, în urma unei decizii luate de jurați autohtoni, să ne reprezinte la decernarea premiilor Oscar.
”Filmul Între Chin și Amin, regizat de Toma Enache, ar putea reprezenta România la premiile Oscar.
Pelicula a fost înscrisă la concursul organizat de Centrul Național al Cinematografiei, care va decide propunerea țării noastre la Oscar 2021”, așa sună o știre de presă peste care poți trece ușor, așa cum ușor călcăm uneori pe morminte.

Nu mă tem de juriile lumii, dar nu-mi place să am atingere cu juriile noastre.

Citeam, ceea ce Lucian Blaga însuși scria, că n-a știut niciodată cine l-a propus, din străinătate, exact în acei ani staliniști, pentru Premiul Nobel pentru Literatură. În țară fusese dat afară din Universitate, exclus din manuale, măturat ca idealist și deci dușman al poporului din bibliotecile publice. Fusese îngăduit cu greutate bibliotecar la Alba Iulia. De la un post de radio din Paris, află că l-au susținut mai multe țări, mai puțin țara sa. Sunt patru nominalizări. Câștigă un poet sud-american parcă, românul din Lancrăm fiind situat pe locul doi ca număr de voturi. Poetul se bucură în sărăcie și anonimat de prestigioasa nominalizare, în timp ce Canalul Dunăre – Marea Neagră culegea cu mașinile negre ale Securității, floarea ”burgheză” a acestui popor.

Din pricina asta mi-e teamă pentru tragicul și curajosul film românesc ”Între Chin și Amin” nu de o înfrângere la Oscar, ci de o lipsă de nominalizare aici.

Țările, inclusiv prin populara industrie a cinematografului, își știu martirii și își prețuiesc istoria. Noi, mulți, nu ținem minte unde ne-am născut.

Afară plouă bacovian. Bacovia, ca și fiul lui pe care l-am cunoscut, era ftizic. De aceea, poate, îl deprimau ploile. Eu sunt solar și-mi place și când plouă. Nu sunt dependent meteorologic, ci conectat mai degrabă la o meteorologie sufletească de zâmbete sau suspine.

Vă doresc o zi dominată de meteorologia surâsului, chiar dacă afară plouă lung, mocănește, cu o neîntrezărită încetare.

Filă din ”Cofesiunile unui mut care a vorbit cândva”