Roagă-te, spuse preotul, enoriașului din mine
Care moțăia pe gânduri, bleg ca o pasăre care stă într-un picior,
Oropsită de iarna ce va veni

Dumnezeu e cu tine, fiule, mai spuse
Înainte de a muri bătrânul prelat
Și eu n-am mai apucat să-l întreb cum să mă rog,
Ce să zic, fiindcă de cerut mi-e rușine să cer ceva Celui de Sus,
Sănătate, glas, bucurie pentru ai mei

Eu trebuie să dau, fiindcă în afara bunătății,
Pe care am tot risipit-o, în dreapta și stânga,
N-am fost în stare să dăruiesc nimic

Roagă-te, veni apoi ca o mângâiere,
Glasul îngerului meu păzitor
Glas cunoscut, de parcă era al meu,
Pitit în culorile de curcubeu ale nescriselor strofe

Pentru ce să mă rog, m-am întrebat, rămas mie însumi
înger păzitor,
Cât timp mai am destule din ce mi-a dăruit El,
Iar Dumnezeu s-a plictisit de atâta milogeală
Dă-mi aia, dă-mi ailaltă, de parcă Cerul ar fi o instituție de binefacere

Bine ar fi să dau de la mine dragoste
Să împart colaci de omenie pe uliță
Și chiar dacă n-am glas, ceilalți vor pricepe
Că nu vreau nimic de la ei, dimpotrivă

Și așa, în mut și în nedefinit dialog,
Închei eu ruga către voi, cei pe care-i salut cu buni zori,
Declarația mea de iubire cu care începem ziua

20 noiembrie 2020, Sângeru