Geta Sandu: Înainte de a merge la judecata de apoi
Buni zori, maestre! Gândesc că trebuie să trăim cu legătura de haine frumos împachetate și puse la naftalină să nu zburde fluturii printre ele și să avem surpriza că cei ce ne vor premenii înainte de a merge la judecata de apoi să stam drepți și frumoși și fără de păcat, ne vor privii lucrurile pișcate de molii. Și moartea și viața cred că sunt la fel. Cum noi suntem în plină luptă cu prima ce rost are să ne gândim la cea care o să vină. În Italia am început să întram mai peste tot cu dovada că vaccinul l-am acceptat de bună voie unii, alții pentru masurile luate și care trebuiesc respectate. Unde-i lege, tocmeala nu există. Faci mersul în șirul care îmi aduce aminte de cozile de pe vremea Comunismului, scanezi telefonul sau pătrățelul certificatului și V-ul verde îngroșat de la victorie îți dă permisul să treci sau să te întorci.
Ce vremuri maestre. Vremuri de pandemie, griji, lupte politice, muncă… Când și de ce să ne mai gândim și la moarte? Ea ne pândește pe toți, dar nu știm când ne alege.
Ziua de ieri mi-a adus în fața ochilor o poezie de-a dumneavoastră căreia eu i-am întors cuvintele… Am credibilitatea că nu v-am ofensat și dacă da, eu îmi cer scuzele înzecit. Să vă ducem la remaniat. Să vă ducem la întors Să vă tesem din nou. Să vă zugrăvim, vă punem un alt zbenghi. Vă tocam mărunt. Să vă umplem cu condimentele moralei noastre. Vă împungem cu o mie de sfaturi. Vă împrăștie în patru vânturi Acum observăm că acolo ude ai să cazi. Se umple locul cu poetul
Maestre în diminețile când ne întâmpinați în pragul zilei noi ne simțim altfel. Aveți în bagheta magică cuvântul Abracadabra. Moartea să se ducă în pustii, maestre. Noi vă vrem cu noi, ne sunteți drag și ne faceți bine. Afară în stradă e un furnicar de copii care intră în școală la orele zilei de azi…… Gândeam ce bine e când ești copil cu responsabilități doar pentru școală. Merg iute cu gândul la copilăria mea, în vremea când responsabilitățile erau altele, și iar gândesc ce copilărie frumoasă am avut! Gânduri bune pentru azi și pozitivitate în tot ce facem.!