Geta Sandu: Buni zori, maestre! Cum să ne simțim în vremurile de azi?

Buni zori, maestre! Cum să ne simțim în vremurile de azi? Nici noi nu mai știm. Soare fără perdea. Câmpurile, unele pârjolite de neputință. Prin sate, case abandonate, dărăpănate de timp și cu lacrimi la ferestre. În alte vremuri, în timpuri cu viață aveau muscate colorate și parfumate . Vremea modernă, ne-a mutilat inima la cei mai mulți dintre noi. Ne miram că cel căruia altădată ajutor i-ai dat, azi are spatele lat și nu vede înapoi, cât drum a urcat ajutat. „Ești de treabă, doar cât ești în treabă! ” Apoi se așează praful ca și pe o carte, ca și pe deal , ca peste tot.

Viața ne este ca o Grădină, aș zice eu . Printre florile frumoase, cresc și buruienile. Așa că în Grădină asta mare a lui Dumnezeu, buruienile care se cred flori sunt destule. Tot ce e nou pentru unii ca noi, începe să devină greoi de înțeles, greoi de acceptat, greoi de adaptat la viteza de mers a planetei. Noi vrem soarele cu perdeaua de borangic, dealurile cu verdele viilor în vară și ruginiul în toamnă. Vrem să zburde mieii pe câmpiile înflorite multicolor și duduitul tractoarelor să cânte simfonia muncii fără ranchiuna aproapelui.

Omenia aceia simplă nu doar în port, în inimă fiecăruia dintre noi. La unii încă mai este, alții au pierdut-o de mult, iar unii au fost născuți fără ea. Ei aceștia, fără de omenie, au lumea de azi la picioare. Privesc la mine, privesc și afară. Soarele e tot el, eu mai bătrână cu o zi. Zorii ne surâd în fiecare zi când deschidem ochii. Dacă i-am deschis, atunci să ne bucurăm. Avem timp să ne bucuram, iarăși de viață, Avem o altă zi sa construim vise, avem încă însoțitoare speranța. Calde salutari, maestre. Printre vise am unul…. Visez la ziua când o să ne întâlnim, indiferent când o să vină!