Lucian Avramescu: Stau rezemat de mine ca de un arbore
Stau rezemat de mine ca de un arbore
Stau rezemat de mine ca de o cruce
De parcă de neodihnă m-aș elibera
Și de neființa ființei mele aș sta să-mi trag sufletul
Afară am pus un pom și peste el am tras plapuma
Unui acoperiș de zăpadă
Dar cine, în afară de mine,
A schiat pe zăpezi pufoase în iunie?
Stau rezemat de mine ca de un arbore
Din care nu va fi cioplită niciodată o cruce
Fiindcă e făcut din melancolie
Iar cuiele nu țin în sentimentele duioase
Niciodată sicriele nu sunt din lemn înlăcrimat
Despre dispariție aș întreba copacul care sunt
Și de care stau rezemat ca umbra
Dar mi-e tare jenă
Să nu supăr tăria umbrei
Fiindcă eu sunt un copac de esență moale, doar umbra mi-e ca oțelul
31 mai 2021, Sângeru
P.S.
Buni zori, la întoarcerea acasă, unde plouă des și mi-a topit de pe schele meșterii care au plecat la nevestele lor să-i usuce pe soba grijii lor că vor răci și mâine nu vor mai aduce bani
Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]





