Actorul premiat de UNITER, care și-a început discursul cu „Bravo, c…”, taxat de colegi: „Ai mânjit munca, talentul, harul şi sacrificiul multor Actori”

 

Actorul clujean Bogdan Bob Rădulescu l-a taxat dur pe Răzvan Vicoveanu, actorul care şi-a început discursul rostit cu ocazia câştigării premiul UNITER pentru cel mai bun actor într-un rol principal, cu: „Bravo, c…”.

Redăm mai jos mesajul lui Rădulescu, citat de adevarul.ro:

„Bravo, coaie” Aşa a început discursul câştigătorul premiului pentru cel mai bun actor într-un rol principal, aseară, la gala Uniter. Asta a rostit un actor, pe scenă, la o gală unde a fost alături de cei mai buni artişti din branşă. Bravo, coaie. Şi a mai zis că e foarte emoţionat. Nu-mi explic cum e posibil să scoţi aşa ceva pe gură, absolvent de facultate de teatru, şcoală unde înveţi să-ţi stăpâneşti emoţiile pe scenă, să nu vorbeşti despre cât eşti de emoţionat şi mai ales, să slujeşti Scândura Sfântă cu umilinţă şi respect. Şi tot în facultate înveţi să conţii, nu să arăţi! Deci coaiele alea trebuiau conţinute, nu arătate. Că forma fără fond e specifică amatorilor în birturi, nu câştigătorilor Uniter-ului. „Bravo, coaie.” Ai mânjit munca, talentul, harul şi sacrificiul multor Actori, dar probabil că n-ai tu treabă cu asta…”

Actorul Teatrului Regina Maria din Oradea, Răzvan Vicoveanu, a fost desemnat cel mai bun actor în rol principal pentru interpretarea personajului Ivan Alexandrovici Hlestakov din spectacolul „Revizorul” de N.V. Gogol. El s-a scuzat pentru limbajul folosit după ce a primit premiul, spunând că este emoţionat.

Răzvan Vicoveanu a primit premiul luni seara în cadrul Galei Premiilor UNITER, găzduite Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, fiind susţinut din sală de soţia sa, actriţa Alina Leonte Vicoveanu.