Afecţiunile inimii, vindecate fără medicamente – Iată cum

Bolile cardiovasculare, afecţiuni ce ţin de buna funcţionare a inimii şi a întegului sistem circulator, pot fi prevenite şi chiar vindecate cu ajutorul câtorva modificări ale stilului de viaţă.

Afecţiunile inimii sunt, de cele mai multe ori, o consecinţă a alegerilor pe care le faci zi de zi cu privire la ceea ce mănânci sau bei, câtă mişcare faci şi câte vicii ai. Fără un efort coştient pentru a alege un stil de viaţă sănătos, aceste alegeri duc la apariţia tensiunii, colesterolului mărit şi kilogramelor în plus.
Cardiologul american Dean Ornish, profesor la University of California, arată că un program format dintr-o dietă sănătoasă, mişcare şi gestionarea stresului poate inversa efectele unui stil de viaţă nesănătos asupra inimii-
În anii ’90, doctorul Ornish a întocmit un program pentru un stil de viaţă sănătos pe durata unui an, destinat pacienţilor cu boli de inimă. Numit Lifestyle Heart Trial, programul avea ca scop studierea impactului unei diete vegetariene sărace în grăsimi, combinate cu mişcare moderată, gestionarea stresului şi renunţarea la fumat.
Participanţii care au acceptat să facă aceste schimbări nu au mai luat medicamente pentru scăderea colesterolului, iar rezultatele au fost impresionante. Nu numai că programul a dus la o scădere cu 91% a durerilor în piept acuzate de pacienţi, dar a scăzut cu 4.5% îngustarea arterelor după un an şi cu 7.9% după cinci ani de respectare a unui stil de viaţă sănătos.
În acelaşi timp, arterele pacienţilor din grupul de control, care au primit în continuare medicamentele standard pentru aceste afecţiuni, au prezentat o creştere a îngustării arterelor cu 28% după cinci ani. În plus, cei din grupul de control au înregistrat de două ori mai multe evenimente cardiovasculare, precum atacul de cord.
În plus, nu numai inima are de câştigat de pe urma unor schimbări ale stilului de viaţă. Studiile au scos la iveală că un stil de viaţă sănătos poate duce la vindecarea diabetului şi a cancerului de prostată în faze incipiente.
Sursa – Feminis.ro