Am cunoscut cel mai nefericit om de pe pământ

Ferește-te să ai dreptate, scria Nichita Stănescu, adăugând că periculos e să ai dreptate când ești îndrăgostit. Pare straniu, dar poetul își are logica lui. Dreptatea ți-o cauți și măsori într-o polemică. Ce se petrece când polemizezi cu femeia pe care o iubești, sau cu bărbatul de care depinde sufletul tău, dacă ești femeie, și-i ceri să-ți dea dreptate când o ai? Ura vine din înfrângerea sentimentului de dreptate. Nu-ți poți permite luxul de a-i urî pe cei pe care-i iubești, fiindcă nu-ți dau dreptate atunci când dreptatea e evident de partea ta. Am călcat pe un șarpe, spui tu, arătând mușcătura din talpă! Minciună! Ai fi murit! – ți se zice, cu apodictică apăsare-. Dar sunt șerpi neveninoși! Degeaba.

El era slab ca o pâine-azimă din deșert. De ce ești atât de slab, l-a întrebat un drumeț? Fiindcă nu mai am nimic de pierdut. Toate vin către mine și sunt fericit.
Alt el păruse, la primele noastre întâlniri, opulent și nemărginit în surâsuri. Toate i-au mers din plin. Copiii i s-au făcut mari, cu uriașă bogăție sufletească în ei, cu averi de cultură și bunuri lumești pentru care nu mai era nevoie să alerge. Viața fredona melodii mângâietoare în urechile lor și ale amicului meu, fericitul. Cum de a devenit el cel mai nefericit om de pe pământ, fiindcă asta mi-a spus, întâlnindu-l? Cum adică, cel mai nefericit? De unde știi tu adâncimea nefericirii, tu care ai fost un etern învingător, chiar pe tărâmul întâmplător al norocului? Toate ți-au mers din plin, avere, dragoste? Nici gloria nu te-a ocolit, i-am spus prietenului meu, cel care – în clipele de plictisit răgaz – desena și o făcea cu talent subțire și dichisit cu o peniță de cristal. Sunt cel mai nefericit om de pe pământ, mi-a zis el, fiindcă nimic din tot ce s-a adunat în juru-mi nu este din piatra adevărului. Și adevărul ce e? Ce e? – l-am întrebat. E atunci când dragostea celor din jurul tău și a celor care au fost în jurul tău se frânge nu ca azima caldă a păinii. Acum toți vor de la mine ceva și adevărul s-a preschimbat în minciună și, așa cum scria Apostolul Pavel către corinteni, acolo unde dragoste nu e, nimic nu e, iar de-aș avea cedrii și averile fără margini, nimic nu-mi folosește.
Bogat și trist, prietenul meu își măsura cu pasul lacrimei, distanța singurătății care-l înconjura.
Lucian Avramescu, 1 septembrie 2016, Sângeru