Sincer vă spun , nu știu de ce am ales titlul acesta …Adică un titlu care nu e, dar ţine loc de așa ceva. Poate doar din simplul fapt ca mi-a plăcut și pot spune cu mândrie că și tata are o carte cu un titlu asemănător, ales de mine. Începe cu o piesă de teatru şi continuă cu poezii. Cum să botez cartea asta? – m-a întrebat tata, fiindcă nu am un titlu. Păi zi-i chiar așa! Și așa a apărut cartea lui, mare, cu sute de pagini, intitulată ”Cartea fără nume”,
Nu am mai scris demult … Ori din preocuparea de a face alte lucruri , ori din atenția mea continuă în altă parte sau din simplul fapt ca nu am simțit că am ce spune . Acum e momentul potrivit să vă spun orice îmi trece prin cap. Cât de frumos e cerul sau cât de triști sunt norii . Cum mi-a zâmbit soarele sau cum plâng copacii.
O să ziceti: Luciana , ai înnebunit? Cum să plângă copacii? Ei bine aici intervin eu , un mini expert al artei ,,Tristețe ascunsă” , sau aș putea fi un ,,ghid de supraviețuire când ești trist,, .
Nu vă gândiți că, văleu, cine știe ce s-a întâmplat! Doar că mă pricep să fac asta fără motiv .
Copacii, da, chiar plâng uneori. Nu neapărat atunci când ne uităm noi. Poate plâng ca bărbații. Noaptea la lumina lunii, sau știu eu când? Motive oricum se găsesc, fiindcă și copacii au neliniștile lor.
Ce credeți ca fac chiar acum? Lasă că va zic eu că de ghicit , nu ghiceste nimeni . Aștept emisiunea de la 15.00 de pe TVR2, a Marinei Almăsan, unde chiar eu , persoana asta care s-a schimbat aproape 90 de grade de atunci , o să vă vorbească despre tablouri și o să apară pentru prima oară fără părinți în platou. Adică eu în scenă și tata și mama în tribună! Vă imaginați? Sâc!
Bine , din păcate și din fericire pentru ei , erau acolo cu ochii lor de vultur și mă priveau din tribune . Normal, ca mereu, mama are ceva de obiectat fără motiv. Uite dragă ce mi-a spus după filmări : ,, Ai cam exagerat”( folosind un zâmbet fals sau ironic).
O întreb : Ce am exagerat?
Aici vine un răspuns extraordinar de la mama care merită toate aplauzele și pe care eu nu-l suport :
,,Nu știu! În general” . Na, poftim de vezi!
Astea-s primele cuvinte după ce eu m-am arătat chiar încântată. Nu-mi căzuse microfonul din mână, nu m-au emoționat până la prăbușire vedetele, mai ales că pe unele le întâlnisem la noi în curte.
Trebuie să găsesc acum un subiect nou, asa-i? Cred ca asta se va întâmpla curând. Apropos! Dacă gândiți că scriu doar o dată la 1000 de ani , aceeași părere o are și tata…
