Să mor îmi vine uneori

Că-n lume nu sunt acceptată,

La capătâi să îmi pui flori,

Pe care mi le-ai dat odată.

Nu vreau să mor, eu ţi-o spun drept,

Iar poezie-am scris cândva

Vezi că n-am gândul înţelept,

Şi nu sunt încă cineva.

Sunt un copil ce vrea mai mult,

Decât o jucărie,

Ajuns om mare, să fiu cult,

Nu vreau în frizerie.

Eu nu cobor nicicând în jos,

Nu sunt ca Eminescu,

Dar nici sortită doar să cos

Cămăşi pentru un Escu.

Ne luăm acum la revedere,

Am un pian plin de cuvinte,

Să ai, te rog, încredere,

Căci Mintea mea nu minte!

Elevă în clasa a V-a B, Şcoala Sângeru

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]