Cu mult timp in urma , colindam dealurile cu tata . Tatăl și fiica își petreceau weekend-urile împreuna . Eram plecați de dimineața până seara , fericiti , fără să știm de vreo boală care va urma … fără a vedea viitorul sumbru pe care nu mi-l doream sub nicio formă . Acum…totul a rămas în niște poze și în multiple amintiri care vor fi în sufletul meu toată viața .
Mi-e dor … Plecam cu câinii de vânătoare , ne tineam de mână , culegeam flori , povesteam despre ce viitor frumos voi avea eu . Nu mă așteptam să se schimbe totul așa repede . Totuși ,sunt mulțumită ca eu și tatăl meu am rămas cu cei mai frumoși ani în inimă .
Țin minte cum am trecut amândoi pe lângă o prăpastie uriașă , și cu ajutorul tatei care a avut grijă de mine , acum sunt întreagă și sunt vie . Am trăit o adevarata spaimă , dar totuși o iau ca pe o amintire plăcută . Mirosul de verdeața o să-mi rămână întipărit în minte, fiindcă ne ţineam de smocuri de iarbă, urcuşul acela cumplit, prăpastia pe care nici tata n-o bănuia, el care știa toate locurile, dar furtunile și viiturile schimbaseră multe. Poteca se îngusta spre un vârf la care părea că nu vom mai ajunge niciodată. Era în spatele meu, făceam exact mișcările pe care el mi le spunea calm, dându-mi siguranță, cu toate că-l simțeam încordat, alegând milimetric pasul care ne ferea de golul uriaș .
Aș mai urca odată totusi , cu tata de braț , povestind cât de frumos ne petreceam timpul pe atunci . E aproape imposibil , cel puțin să povestim .
In schimb , o să mă duc singură . As vrea să-mi petrec in liniște o zi întreagă , aducându-mi aminte tot felul de momente frumoase împreună . Să privesc cerul până se înnoptează și să știu că în fiecare plantă , în fiecare reper , în fiecare loc , se află o parte din mine și tata , cei ce colindau în orice colț natura .
Chiar și atunci când o să îmbătrânesc , o să mă întorc aici . O să mă mai duc odată unde știam că eram cea mai fericită . Unde nu aveam probleme și unde timpul trecea ca năluca. O să-mi imaginez că sunt cu părinții mei, și o să mai povestim odată amintiri din copilărie. Cel puțin , o să încerc .
E dureros doar că nu o să mai fiu eu , fetița de nouă ani care iubea totul in jurul ei și aducea zâmbete pe buzele tuturor , chiar și când era supărată.
(Elevă în clasa a VII-a, Scoala Sângeru)
