Am fost de curând într-o biserică dintr-un sat mai îndepărtat . N-am să dau nume din motive ușor de înțeles.
Am asistat la slujbă, apoi , prin prisma faptului că aveam niște cunoștințe acolo, am ieșit afara la “taină” . Pe lângă mine a trecut un grup de femei “evlavioase”, cu frică de Dumnezeu, care sunt în stare să te omoare în biserică dacă faci ceva greșit , scapi o șoaptă, zâmbești cu colega de alături, spui ceva să zicem greșit. ,
Au trecut cu capul pe sus, pline de o vitalitate care nu cadra cu liniștea sfântului lăcaș, unde mimau cucernicia. Ei bine, vorbeau atât de tare încât să le poată auzi toată lumea pe o raza de 10 km. In afara faptului că vorbeau anormal de sonor, mirosul care m-a fulgerat era îngrozitor. Să mă iertati, dar acele femei zici ca nu s-au mai spălat de la potopul lui Noe.
Lăsând detaliile deoparte , ce m-a șocat , pot spune , este faptul că limbajul pe care îl foloseau în curtea bisericii era total diferit de aparențele pe care le păstrau în interior. Te sugrumă dacă evoci răul in apropierea bisericii și totuși ele o fac frecvent, rostirea necuratului pe numele lui uzual era făcută cu năduf de una care istorisea un conflict de cratiță cu o vecină și de alta care-i ținea isonul.
Vârstnicele creștine s-au dovedit a fi doar niște cliente frecvente la lumânări pentru a face consumație și nimic mai mult legat de credință . Judecă nemilos și masiv noua generație când ele sunt modelul pe care unii copii sunt îndemnați de părinți să nu-l urmeze.
Acel grup de femei care miroseau a moaște păstra aparențele doar în biserica iar afară “masca” era dată jos , iar eu n-am putut să nu observ asta.
Mai e ceva ce am văzut și nu suport . Faptul că ele te trimit să pupi toți pereții bisericii atinși de gurile tuturor. Sunt o persoana credincioasă, dar nu sunt de acord cu împărțirea tuberculozei de la icoana la icoana , de la om la om.
Mi-aș dori din tot sufletul ca, în general, aceste femei să fie mai delicate, mai bune, mai aproape de ceea ce afișează în biserică, loc în care se spune că se întretaie gândurile pozitive.
Am întâlnit și acest gen, dar mai rar. Blândețea uneori se citește și în ochi , dar e greu să mai găsești pe cineva plin de candoare chiar și în biserici. Ce mult aș vrea să nu am dreptate!
