Când devine periculos ceaiul de muşeţel. Cum se prepară corect şi cine trebuie să îl evite

Cei mai multi dintre experţi sunt de părere că ceaiul de muşeţel poate fi consumat în siguranţă, fără să producă efecte secundare majore. Cu toate acestea, în doze prea mari poate duce la apariţia unor stări de ameţeală sau chiar la stări de vomă.

În alte cazuri, ceaiul de muşeţel poate provoca reacţii la acele persoane care au alergie la plantele din familia Asteraceae cum ar fi ambrozia, părăluţele sau crizantemele. Renunţă la ceaiul de muşeţel dacă eşti alergic la una dintre plantele de mai sus, dar şi la produsele cosmetice pe bază de extract sau uleiuri esenţiale de muşeţel, pentru că pot provoca alergii ale pielii sau iritaţii ale ochilor.

Consumul excesiv de ceai, pe o perioadă îndelungată, poate avea efect anticoagulant, din cauza unuia dintre compuţii chimici pe care îi conţine planta, respectiv cumarinele.

Distribuie prietenilor

Trebuie să fim foarte atenţi când preparăm ceaiul pentru o cantitate mai mare de plantă poate deveni toxică. Astfel, luaţi două linguri de floare de muşeţel uscată, puneţi-le într-o cană şi turnaţi 200-250 de mililitri de apă fierbinte. Lăsaţi la infuzat timp de 3-4 minute. Strecuraţi cu grijă ceaiul astfel obţinut şi adăugaţi o linguriţă de miere. Atenţie! Pentru sugari, adaosul de miere este absolut interzis deoarece provoacă o boală cu urmări grave, denumită botulism. De asemenea, perioada de infuzat trebuie redusă pentru ca ceaiul să nu fie prea concentrat”, explică Marina Grigore, cu competenţă în apifitoterapie, potrivit adevarul.ro.

De asemenea, muşeţelul este interzis persoanelor care urmează tratamente cu sedative, dar şi gravidelor, deoarece poate cauza contracţiile uterine care duc la piederea fătului.