AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Cardul european de sănătate poate fi folosit în vacanţe. Cum se obţine documentul

 

Este perioada vacanţelor şi este important să avem cu noi cardul european de sănătate. Tratamentul medical sau spitalizarea de urgenţă pot fi astfel gratuite.

Cardul european de asigurări de sănătate poate fi folosit în toate ţările Uniunii Europene dar şi în Marea Britanie, Elveţia şi Irlanda de Nord.

Cardul poate fi folosit şi pentru dializă, chimioterapie, oxigenoterapie sau ecocardiografia în caz de boli autoimune. Cardul european de sănătate nu acoperă însă costurile în situația în care scopul expres al călătoriei este acela de a obține un tratament medical.

Larisa Mezinu, purtător de cuvânt al CNAS, a precizat pentru Doctorul Zilei că, pentru emiterea documentului, este necesară transmiterea unei cereri casei de asigurări de sănătate în evidenţa căreia persoana se află. Astfel, casele de asigurări de sănătate de care aparţin asiguraţii, emit, la cererea acestora, cardul european de asigurări sociale de sănătate.

Cererea este disponibilă pe website-ul casei de asigurări de sănătate, secțiunea Asigurați/Asistență medicală oferită în afara țării/State membre ale UE/Cardul european.

Documentul electronic are o valabilitate de doi ani
Cardul se emite în 7 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii în aplicaţie și este transmis la adresa menționată de solicitant prin curier. Cardul adus de curier se înmânează persoanei, nu se lasă în poştă, şi este însoţit de o scrisoare care vine cu informaţii privind utilizarea acestuia.

Mai mult aici

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!