Vă invit să analizăm împreună semnificaţia „Biletului de trimitere” de la medicul de familie.

Să-l privim cu ALȚI OCHI.

Înainte de toate, vă reamintesc un principiu.

NU EXISTĂ serviciu medical gratuit, ÎNTOTDEAUNA cineva îl plăteşte. Faptul că tu eşti examinat undeva fără să scoţi bani din portofel, nu înseamnă că e gratis, lipsit de costuri, ci că altul decât tine plăteşte respectiva muncă. Adică ASIGURĂRILE. Iar asigurările au fix atâţia bani câţi ai depus, cotizând, tu şi familia ta. Sigur… dacă sărim generos peste fraudele marilor contracte, dar ăsta-i alt subiect.

În lumina celor spuse mai sus, „Biletul de trimitere” este ȘI un instrument fianciar ÎN SISTEMUL DE ASIGURĂRI.

De ce? Fiindcă medicii specialişti, spitalele, adună aceste bilete, iar pe baza lor sunt plătiţi. Li se plăteşte consultaţia pe care v-o oferă. Deci el, biletul de trimitere, este ȘI un fel de „CEC” semnat de medicul de familie.

Medicul de familie, parafând trimiterea, garantează în ochii asiguratorului, faptul ca acea consultaţie CHIAR ESTE NECESARĂ.

Conform legii şi a logicii, medicul de familie eliberează un bilet de trimitere, (adică semnează aşa zisul CEC prin care Casa de Asigurări îl va plăti pe specialist), doar “CA URMARE A UNEI CONCLUZII MEDICALE PROPRII”. Nu la cererea nevestei tale, nici fiindcă a zis cardiologul sau ortopedul să “soliciţi” bilet.

Ideal ar fi un echilibru inteligent din toate părţile!! Adică MF + pacienţi+ specialist, unul care să evite excesele, conflictele, pagubele, fraudele şi frustrările.

Care sunt ipoteticele extreme? Excese.

Extrema din partea MF:

lenea, sau dezinteresul, sau lipsa dotărilor pentru a examina corect, detaliat pacientul şi transformarea propriului cabinet în „Ghişeu de trimiteri”, la foc automat, ca la aprozar.

Cum arată nedoritul ghişeu de trimiteri?

Păi te aşezi la birou, deschizi calculatorul, te înarmezi cu pix şi te pui pe trimis mai departe, unul după altul, care cum intră. Poţi trimite fără să te ridici de pe scaun, sau chiar fără să-ţi muţi privirea din monitor. O vreme poate merge, poate chiar bucuri oamenii, li se pare că primesc tot ceea ce visează fierbinte, dar la un moment dat ei se vor prinde că plimbatul mai departe, prin spitale policlinici etc, costă: timp, nervi, bani, energie, stres, deseori umblături fără noimă şi fără rezultate grozave, deci vor prefera un MF care rezolvă cât mai multe la cabinet, fără să trimită.

Cealaltă extremă, a pacientului: care vrea la internist a treia oară în ultima lună, fiindcă are “fierea leneşă“. Iar MF-ul lui nu consideră acest consult de interne necesar, refuză să-i semneze o trimitere, el pacientul se înfurie, face circ /sau nu. Apoi se mută la alt MF mai darnic în bilete, după o serie de înjurături şi ameninţări.

Extrema specialistului: a nu informa corect bolnavul, a-l lăsa să creadă că trimiterea de la MF se poate face la cerere, la comandă, fie că trebuie fie că nu trebuie, doar ca el să adune mai multe cecuri în teanc.

Am expus, mai sus, EXTREMELE, situaţiile de nedorit! Am expus cele mai proaste şi păguboase variante.

Repet, ideale ar fi echilibrul, bunul simţ, profesionalismul şi empatia DE TOATE PĂRȚILE.

Totuşi vă rog să priviţi biletul de trimitere, în regimul asigurărilor, ca pe una STRICT pragmatică. MF semnează, dând un bilet de trimitere, că acel consult de specialitate CHIAR este necesar. Iar bazat pe parafa lui, Asigurările îi virează specialistului banii. E cam ca la daunele maşinilor şifonate în accident şi plata asiguratorului. Degeaba-i ceri ăluia cu expertiza să bage-n reparaţii şi oglinda retrovizoare (care fusese crăpată acu un an), fiindcă el nu o s-o bage. Sau, dacă o bagă, practic îl fură pe asigurator împreună cu tine.

Citește mai mult pe otiliatiganas.ro