AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Ce se întâmplă în corpul tău dacă renunți la sare o lună?

 

Se știe că fără sare, mâncarea nu are gust. Mai mult, sarea este esențială bunei funcționări a organismului, ea contribuind la funcții fiziologice importante.
Cu toate acestea, excesul de sare poate duce la retenție de apă, hipertensiune arterială, risc de accident cerebral vascular sau chiar boli cardiovasculare. Tocmai de aceea, avertizează medicii, este bine s-o consumăm cu măsură.

Aportul zilnic recomandat de sare este de mai puţin de 5 grame (1 linguriță pe zi), însă multe persoane depășesc această limită.

Ce se întâmplă în corpul tău dacă renunți la sare o lună?

Potrivit unui studiu, limitarea aportului de sare din alimentație previne aceste probleme de sănătate și aduce multe alte beneficii. Iată doar câteva:

Scade riscul de cancer: Dietele bogate în sare sunt legate cu anumite tipuri de cancer, așa cum este cel de stomac. O cercetare a constatat că pentru fiecare creștere de 5 g de sare pe zi, riscul de apariție a cancerului se mărește cu 12%.
Asta pentru că sarea deteriorează mucoasa stomacului și susține creșterea inflamațiilor în organism. Cercetările recente au descoperit că aportul ridicat de sodiu poate duce la o deficiență de vitamina D. O astfel de carență crește riscul de probleme cardiovasculare.

Previne osteoporoza: Dieta bogată în sodiu ar putea epuiza calciul din organism. Acest lucru se întâmplă, deoarece organismul elimină calciul prin urină când elimină și sodiul.
Un nivel ridicat de calciu în urină poate duce la apariția pietrelor la rinichi, în timp ce un nivel scăzut de calciu ar putea provoca osteoporoză, numită și boala oaselor fragile.

Ajută la slăbit: Limitarea consumului de sare ţine departe kilogramele în plus și previne apariția obezității. Mezelurile, pizza și alimentele semipreparate sunt bogate în sodiu.

Sursa – doctorulzilei.ro

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!