Codruța Kovesi, în Bulgaria: ”Suntem acasă în toate statele membre participante (la EPPO)””
Biroul Procurorului Public European (EPPO) nu este o instituţie externă, ci una în serviciul cetăţenilor UE, a declarat vineri, la Sofia, procurorul-şef european, Laura Codruţa Kovesi. Este prima sa vizită în străinătate de la startul activităţii EPPO, la începutul lunii iunie, transmite Agerpres.
“Am un mesaj simplu pentru bulgari. Biroul Procurorului Public European nu este o instituţie externă. Este o instituţie în serviciul cetăţenilor UE. Suntem acasă în toate statele membre participante (la EPPO). Suntem aici pentru dvs. Vrem să vă câştigăm încrederea prin munca noastră”, a declarat Kövesi, în a doua şi ultima zi a vizitei în Bulgaria, conform paginii de Facebook a EPPO, preluată de Agerpres.
“Avem suficient de multe mecanisme bune pentru control şi pentru a garanta independenţa procurorilor. Toată lumea e egală în faţa legii şi nu vom face distincţii între cei pe care îi investigăm”, a adăugat procurorul-şef european într-o conferinţă de presă la Reprezentanţa Comisiei Europene la Sofia.
Vizita procurorului șef european Kovesi în Bulgaria vine în contextul incapacităţii Sofiei de a-i desemna pe cei 10 procurori europeni delegaţi la care are dreptul.
Unii comentează deja că Laura Codruța Kovesi se apropie cam mult de țara mamă unde știe multe dosare cu furturi masive din bani europeni uitate de fostii ei colegi prin sertare.