Cum se manifestă boala Kawasaki, o complicație a infecției cu coronavirus la copii

Un copil de 8 ani, din Buzău a ajuns de urgență la spital și a fost diagnosticat cu boala Kawasaki, o afecțiune asociată copiilor infectați cu coronavirus. Potrivit medicilor din spital, starea lui este stabilă, dar plămânii copilului sunt foarte afectați.

Conform Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, SUA, boala Kawasaki debutează, de obicei, la copiii care au între șase luni și cinci ani. Apare mai rar la copiii mai mari și la adulți. Descoperită inițial în Japonia în 1967, aceasta este o afecțiune frecvent întâlnită în Asia de Nord-Est. În Australia, în medie, un copil este diagnosticat cu boala Kawasaki în fiecare zi.

Boala Kawasaki este una inflamatorie, de cauză necunoscută, care determină inflamarea pereților arterelor, ceea ce duce, printre altele la febră, erupții cutanate și dureri articulare. Diagnosticul se bazează pe caracteristicile clinice, care includ: febră prelungită, erupții cutanate, umflarea mâinilor și picioarelor, iritarea și roșeața albului ochilor, umflarea glandelor limfatice, iritarea și inflamația gurii, buzelor și gâtului.

Distribuie prietenilor

Cea mai gravă complicație a bolii Kawasaki este deteriorarea arterelor coronare, care, în cazuri rare poate pune viața în pericol. Tratamentul precoce, cu imunoglobulină intravenoasă, reduce riscul acestei complicații de la 25% la 5%.

Rareori, copiii cu boala Kawasaki se pot afla în stare critică cu tensiune arterială scăzută din cauza funcției musculare cardiace afectate – o afecțiune serioasă numită sindromul de șoc toxic. Sindromul de șoc toxic se aseamănă cu o infecție severă, un răspuns inflamator masiv la toxinele produse de anumite bacterii. În timp ce boala Kawasaki este, în general, o boală inflamatorie acută, pacienții care suferă mai multe leziuni coronariene prezintă un risc mai mare de complicații cardiovasculare, precum atacuri de cord.

Mai mult pe doctorulzilei.ro