De ce apar palpitațiile și cât sunt de periculoase?

Palpitaţiile pot fi cauzate de schimbările hormonale asociate cu menstruaţia, menopauza sau efortul fizic. De asemenea, anumite medicamente, suplimente naturiste şi droguri pot stimula inima să bată mai repede.
Medicamente care pot produce palpitaţii includ inhalatoarele pentru astm (spray-uri) şi decongestionantele. Și cofeina (din cafea , ceai sau cola), alcoolul şi tutunul pot produce palpitaţii.

Atenţie însă: deşi de cele mai multe ori nu sunt periculoase, palpitaţiile pot semnala un ritm cardiac anormal (aritmie), problemă ce trebuie investigată şi tratată.

Conf. dr. Florin Mitu, şeful Secţiei de Recuperare Cardio¬vasculară din cadrul Spitalului de Recuperare Iaşi: „Oamenii cu bătăi neregulate ale inimii sau aritmie pot să aibă şi palpitaţii. Aritmia este o schimbare a ritmului bătăilor inimii. Aritmiile sunt modificări ale succesiunii normale a bătăilor şi/sau vitezei ritmului normal al inimii. Unii pacienţi nu conştientizează deloc aritmia. Alţii pot descrie simptome, cum ar fi palpitaţii , senzaţie de lipsă a unei bătăi sau fâlfâire, ameţeli , leşin , lipsa de aer sau durere în piept (angina). Atât în tahicardie cât şi în bradicardie poate apărea lipsa afluxului de sânge la creier, arterele coronare, sau restul corpului. Lipsa curgerii sângelui spre creier poate produce ameţeli sau pierderea conştienţei (sincopa). Lipsa aportului sanguin la arterele coronare poate produce durere în piept sau presiune (angină). Aportul de sânge inadecvat către restul corpului poate produce slăbiciune şi lipsa de aer . În majoritatea timpului palpitaţiile şi bătăile neregulate ale inimii nu sunt periculoase. Totuşi, câteodată întreruperea ritmului normal al inimii poate fi o problemă serioasă.

Puteţi avea palpitaţii şi dacă aveţi probleme valvulare. Valvele ajută la mişcarea sângelui prin inimă. Însă, adesea, palpitaţiile nu sunt periculoase şi pot avea alte cauze decât cele legate de inimă. Anumite medicamente, suplimente naturiste şi droguri pot stimula inima să bată mai repede. Medicamente care pot produce palpitaţii includ inhalatoarele pentru astm (spray-uri) şi decongestionantele.

Cofeina (din cafea, ceai sau cola), alcoolul şi tutunul pot şi ele să producă palpitaţii. Oamenii care au tulburare de panică îşi simt inima bătând cu putere când se tem de ceva sau au un atac de panică. Unele afecţiuni, cum sunt bolile tiroidei şi anemia , pot şi ele să producă palpitaţii. Alte cauze obişnuite de palpitaţii includ febra, schimbările hormonale asociate cu menstruaţia, graviditatea sau menopauza, efortul fizic.

Continuarea pe doctorulzilei.ro