Despre cel pe care-l încurcă fericirea

 

Mereu încruntat, mereu încruntat
Cu inima făcută așchii,
Posomorât ca un melc închis în găoace
Brusc obligat să meargă,
Omul întâlni fericirea

S-a împiedicat, firește, de ea,
De fericire s-a împiedicat ca de un ciot neștiut
Fir-ai, tu, a dracului de fericire, zise încruntatul,
Ce te pui tu în calea omului, ca o piază a fericirii,
Ce te aia de-a curmeziș și-ți fâțâi bombatul tău cur
Și dai din țâțele tale de țigancă
De parcă ar trece valurile mării pe sub noi,
N-ai găsit alt loc, alt pom să te sui, altă pasăre să te cațeri pe ea
Și să zbori, că pe mine mă încurci,
Tare mă încurci,
Tare de tot mă încurci
Lucian Avramescu, 23 septembrie 2016, Sângeru (din volumul în pregătire ”Cartea fără nume”)