LUNI 22 AUGUST 1988
Seara.
Am dormit buștean după ce ne-am plimbat într-o splendidă Veneția, într-o imensă piață San Marco, cu o bazilică în stil romanic-bizantin superbă, stînd pe malul Canalului Grande-unde mi-am permis cîteva momente melancolice.

E impresionantă această Venezie tocmai prin modul atît de deosebit de viață: faptul că are atîtea canale ( Forestiera S. Fosca-unde stăm-este pe canalul Daniel) determină anumite condiții deosebite 1. Lipsa mașinilor!-există doar P-ța Roma unde sînt parcate mașini particulare folosite probabil în afara orașului-deci a tuturor zgomotelor gen sirenă de ambulanță, sau motociclete ambalate la maximum, atît de stresante în alte orașe italiene 2. străduțele-gen culoar-unele de 0,80 cm lățime, flancate de clădiri de 3-4 etaje-de aici senzația de subteran, de claustrofobie-la un moment dat-cu piețe mici, din loc în loc, parcă copiate unele după celelalte (în plan doar), gen turnante 3. Faptul că la un moment dat, nu mai e nevoie să te sperii că într-o curbă o poți lua în altă parte, pentru că sînt mici canale (expresie inedită: „o luați drept înainte, traversați un pod și pe al treilea pod o faceți la stînga1”). Un dezavantaj: vezi vizavi ceva interesant și nu poți traversa decît cine știe pe ce pod la 1km distanță (podurile peste canal Grande sînt doar 3 !?!)-unul din ele este faimosul Ponte Di Rialto-gen Ponte Vechio din Florența- la fel cu butique-uri cu bijuterii).

Există vapoare-în loc de ITB, vapoare-taxi, și evidentele gondole cu gondolierii care cîntă (unii!) și pe care am stat să-i admirăm aseară pe la 21,00. La 11 trebuia să fim înapoi (Ostello se părăsește la 9 dimineața și la cel tîrziu 23,00 trebuie să fii înapoi-între 18,00 și 23,00 e intrarea). Haios a fost că nu mai găseam drumul de întors, pentru că efectiv este foarte, foarte greu să te descurci (cînd tu știi că trebuie să o iei la dreapta, pac, se face un canal și atunci faci stînga-nprejur!).
Ce m-a izbit-cred că sînt sute de magazine Murano, mai dese ca Gelatteriile sau Pizzăriile, pline de diverse articole-superbe!-de sticlă de Murano.

Este impresionantă această Venezie prin atîtea și atîtea noutăți; piața San Marco, și în general aproape toate monumentele și spațiile sînt cu totul și cu totul altfel decît cum le-am văzut în poze și diapozitive: îm Piața San Pietro din Roma am fost puțin derutată de spațiu ca atare, mi se părea că nu este cel știut de mine, aseară în S. Marco mi-am dat seama că este incomparabil mai frumoasă. Palatul Dogilor parcă îl vedeam atunci pentru prima dată (din păcate și el și basilica au porțiuni cu schele), bibliotecile, Campanila mult mai impresionante, doar Loggia mi s-a părut mai puțin spațioasă, mai ștearsă volumetric. Caracteristic bisericilor venețiene: travee în pereți.

La Santa Stefano erau chiar 5! Santa Moise: baroc în plină grandoare cu o pictură a lui Rafael în interior; San Giglio-cu fațadă din care rezultă 1 navă principală și 2 secundare, dar care nu o avea decît pe cea principală, fără transept. Clădirile sînt marcate majoritatea de trecerea timpului, străzile întunecate le fac misterioase, nu m-am obișnuit însă cu puternicul contrast alb-negru (de la praf!) de pe fațadele unor biserici-contrast care pot spune că aseară ne-a înspăimîntat!

Din păcate a început ploaia, eu sînt numai în espadrile, m-am făcut ciuciulete, sper să stea naibii ploaia iar eu să găsesc o soluție cu încălțările!
(Pe 24 vreau să dau telefon acasă!)

MARȚI 23 AUGUST 1988
Nu am mai avut răbdare și, plecînd azi mai repede decît ceilalți din Vicenza, m-am întors la Venezia și am dat un telefon acasă. Tremuram efectiv de emoție, toți sînt bine, mi-a răspuns mama, i-am auzit tremurul din glas cînd m-a recunoscut. Sînt fericită și pe deasupra am făcut și o afacere bună: 750 gr cafea cu 6800 kg ( de obicei este peste 11000). Am luat de la o STANDA 3 pachete cu prețul de două (reclamă, ce vrei!). Vicenza nu m-a impresionat, am făcut totuși o poză cu Loggia din P-zza dei Sgnori, am făcut și o poză pe Grand Canale. Mă pregătesc pentru a-mi petrece noaptea în gară („borsa di studio, nu?!?!)

JOI 25 AUGUST 1988
Scriu din trenul de Ravenna (via Ferarra). Noaptea de ieri am petrecut-o singură în gara din Venezia, dormind între 2,30-5,30 în sala de așteptare, pe un scun. Nu am reușit să mă întîlnesc cu profii care au dormit „out of the hostel”, așa că am fost agățată de un italian, care după ce a încercat să-mi fac- conversație și să afle din ce țară sînt, la mutra mea de-a dreptul ofticată, s-a ridicat de pe scări și mi-a zis: „Ești rea și știu de unde ești: ești evreică și mie nu-mi plac evreicele!” După momentele de teamă petrecute, fraza m-a făcut să rîd, pur și simplu. Pe la 2,00 noaptea făceam conversație în franceză cu un italian care vindea bilete, apoi m-am culcat. La 6,00, mîncam un măr.
Dimineața, după o plimbare mirifică cu vaporașul pe Canal Grande, am ajuns la Lido, insulița cu vile nu extraordinar de frumoase, dar perfect integrate în „cyt”, cu o vegetație perfectă, de un verde amețitor.

Ne-am întors (eram cu Raluca) în S. Marco, am văzut din nou Basilica (pardoseala bizantină de mozaic, vălurită, care nu a fost reamenajată niciodată); am vrut să intrăm la Palatul Dogilor, dar mai mult de ¾ era în renovare, așa că am plecat spre expoziția unor tineri olandezi din P.Sagredo, unde, sinceră să fiu, mai mult m-am uitat pe pereții palatului-cu niște picturi imense și atît de bine realizate, încît aș fi jurat că sînt stucaturi-decît la operele abstracte ale olandezilor. A! Merîgînd pe Canal Grande, am admirat Ca’ D,Oro, cu o fațadă extraordinară, de o finețe rară, cu adevărat o bijuterie.

Am plecat apoi spre gară.
Meniu: dimineața: măr cu biscuiți (pe treptele gării), la prînz: 2 sandwiches cu brînză topită (excelentă)-pe malul de la Lido; seara: biscuiți cu mere (pe malul Canalului Daniele)
Of, de-abia aștept să ajung la Roma, să mă duc să iau niște cartofi și să-i fac prăjiți!
Arhitect Mihaela Buzoi (1966-2021)

(va urma)