LUNI 15 AUGUST 1988 – continuare
Sînt frîntă de oboseală, chit că la întoarcere (am plecat la 9 dimineața și ne-am întors la 8 seara) am luat metroul. Apropo de metrou, au niște gări de-a dreptul sordide, e adevărat-foarte vechi-dar oricum sînt înadmisibil de urîte pentru un oraș ca Roma. Și o curiozitate: metroul este și subteran și suprateran.
Făcînd un calcul aproximativ, am mers, în 11 ore, 15 km. (Credeam că-s mai mulți, la picioarele umflate!)

JOI 18 AUGUST 1988
Marți dimineață am plecat spre Siena. Schimbînd trenul la Chiusi, am ajuns în superbul oraș gotic în mijlocul unei mari sărbători-Palio-sărbătoarea celor 12 bresle. Atmosferă extraordinară, în piața del Campo am putut intra abia pe la 8,00 seara, după terminarea curselor de cai. Piață tipic medievală, cu pantă destul de mare spre interior, cu o primărie și a sa campanilă luminate de focurile dintre creneluri- piață în care am întîlnit 3 studenți de la arhitectură din Portugalia. Ne-am culcat pe la 1,30 noaptea, într-un scuar din fața gării, eu cu Mirciulică în același sac (pe-al meu l-am lăsat la Roma). Dimineața la 6 fără un sfert, trează de frig, am făcut un mic jogging, am mîncat și am plecat să vedem orașul și pe zi. Domul din Siena este o extraordinară realizare, cu orizontale marcate prin marmură albă și neagră, cu decorații interioare nemaipomenite.

La prînz am plecat la Poggiponsi, iar de acolo, cu mașina la San Gimignano. Orășel construit în spirală pe un munte, faimos prin turnurile sale (a avut 52-construite-la întrecere de cele mai bogate familii). Străduțe înguste cu fronturi înalte, cu aceeași oameni amabili ca peste tot. Am vizitat Domul (picturi făcute de Benozzo Gozzoli) biserica S. Augustino (la fel, cu 15 fresce în altar, în rest destul de albă). Ne-am reîntîlnit cu portughezii, a fost o ocazie de a-mi reaminti, (de fapt de a vorbi) din nou engleza și franceza. Seara după multe parlamentări, s-a ales soluția dormitului într-un scuar. Din păcate, peste noapte tot aici este luminat „a giorno” așa că trebuie să stai cu nasu-n pulover. Răzvan a reușit însă să vrăjească pe unul de la gară, și astfel ne-a fost oferit un vagon de marfă (gol!) tras pe o linie secundară. Un mic incident cu Corina mi-a reamintit faptul că nu există nimeni care să țină la tine în afară de familie și, profitînd de întuneric, am plîns pentru a mă calma.
Dimineața asta am venit la Florența, o parte a plecat să caute locuri, iar eu am profitat de ocazie să scriu. Nu sînt într-o formă excelentă dar asta nu are absolut nici o importanță!

VINERI 19 AUGUST 1988
La Florența, am dormit 18-19 la un Ostello-12.000 lire. În noaptea asta și probabil și mîine vom dormi într-un parc. Ieri am fost la S. Maria Novella, la Domul și Baptisteriul lui Brunelleschi. Domul, maiestos în exterior, are 2 cupole, se poate circula pe sus, dar mi-a lipsit puterea de a urca 400 și ceva de trepte. Am avut senzația, ocolindu-l , că este mult mai important decît orice om de pe pămînt, că nimeni nu poate decît să-l admire.
Piața SS Anunziata cu statuia lui Ferdinand I și 2 fîntîni baroce-am privit-o ca pe un loc cunoscut (a fost subiectul la Sistematizare în anul I). Azi am fost în Ponte Vechio, care are numai butique-uri cu giuvaieruri, apoi la Galeriile Uffizzi, din care am ieșit după o oră și ceva cu capul greu, după ce am avut ocazia de a vedea tablourile cunoscute doar din diapozitive ale lui Da Vinci, Tintoretto, Tizian (Renașterea rămîne pentru mine-în pictură-deasupra tuturor celorlalte curente), statui grecești, romane-atît de perfecte încît mi-am dat seama că valoarea anticilor este de necontestat-că într-adevăr era o cu totul altă lume, dar cu nimic mai prejos decît a noastră. Am discutat cu o americancă, am fost trasă de limbă de un arhitect italian-care făcea portrete pe stradă-sic!-în legătură cu situația din țară; Am fost la S Spirito (plan-1444-Brunelleschi) și am rămas impresionată de tabermaconul de la curbura dintre navă și transept pe care l-am asemuit cu o imensă bijuterie chinezească-atît de rafinat era lucrat

Acum, să vedem parcul!
A, da! Florența-oraș înconjurat de mici munți, cu centrul istoric foarte mic, grupat oarecum în jurul gării. Toate astea le scriu la 9,00 seara, de pe un delușor de unde se văd atît luminile vechiului oraș cît și luminile-ca niște becuri intermitente de pom de Crăciun-din depărtare, presupun de la blocurile noi. Este superb, este mirific, este pentru prima dată cînd, încercînd să fac niște socoteli, sînt nevoită să cer altcuiva răspunsul la întrebarea ”Ce zi e azi?” (ce zi, și nu în cît sîntem azi!!!)
Buona notte, signorina!

DUMINICĂ 21 AUGUST 1988
Comic! Este ora 4,45 (dimineață!), de o oră jumătate sîntem în gară, alungați din „parcul de noapte”-unde ne culcasem pe la 1,00- de o ploaie torențială! Vom lua un tren spre Veneția la 7,10. Doamne, ce ne mai așteaptă! Am început să obosesc cu aceste foarte, foarte puține ore de dormit! Ieri (sîmbătă) am fost la Pisa, și culmea, m-a impresionat turnul. Nici o poză nu poate reda clar senzația de instabilitate a lui, așa cum este în realitate! Parcă cerea să-l îndrepți, parcă făcea eforturi să fie vertical! Ce idee și pe mine (probabil ora matinală și numai cele 2 ore de somn sînt de vină). Circuitul ar trebui să mai dureze vreo 5 zile. Nu știu cum voi rezista! Am fost și aseară în parcul Michelangelo, am făcut 2 diapozitive: apusul de soare și orașul feeric luminat noaptea. La întoarcere, spre gară și apoi spre parc, am întîlnit mulți cîntăreți, mulți, foarte mulți oameni, într-un cuvînt , o adevărată viață de noapte.

Este frumos, este obositor, mi-e foarte dor de ai mei!

Duminică, ora 14,00: am reușit să dorm dimineața exact o oră (5,22-6,22) de parcă îmi pusesem un ceas să sune, apoi la 7,30 am plecat spre Veneția, reușind să mai ațipesc cît de cît în tren. Acum stau pe jos, de fapt pe un sac de dormit și profit de ocazie pentru a mai scrie cîte ceva. Nu știu dacă am precizat că inteligența mea superioară a considerat să lase sacul la Roma, astfel că I noapte am dormit cu Mirciulică, iar în rest, pe cîte un sac de dormit deschis. Acum stau cu Răzvan ( care doarme buștean!) să-i aștept pe ceilalți (grupul Drugheanu + Corina, Raluca, Mihnea, Mircea), care nu au binevoit să apară la ora stabilită (au plecat mai tîrziu din Florența. Sînt bucuroasă că vom avea un acoperiș deasupra capului 2 nopți-am reușit o chestie la un internat de mînăstire.

Mihaela Buzoi – arhitect (1966-2021)
( va urma)