Emil Hurezeanu: „E o rușine că în cărțile de istorie de astăzi nici măcar 20 de rânduri întregi nu sunt dedicate Revoluției”
În urmă cu 32 de ani, Radio Europa Liberă difuza primele mărturii ale masacrului din Timișoara, din primele zile ale Revoluței. Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, era, în acele zile, redactor la acest post radio. El a povestit la Digi24 câteva dintre amintirile pe care le are despre acele zile și impresiile pe care le are 32 de ani mai târziu.
„Momentul a fost neobișnuit, chiar dacă erau ani de zile de acumulări de informații noi, de transformări parțiale în multe țări din răsăritul Europei, începând cu Moscova, unde ajunge la putere Gorbaciov în 1985 și lansează un fel de reformă, restructurare a comunismului, vrând să-l facă mai bun. S-a înșelat. Reformele acestea au dus doar la eliminarea lui. Apoi continuând prin Varșovia, Budapesta, Praga, în toate țările Pactului de la Varșovia avuseseră loc transformări, în cea mai mare parte pașnice. Ceea ce s-a întâmplat în 9 noiembrie 1989, străpungerea Zidului Berlinului, care era metafora concretă a Războiului Rece, despărțirea între Est și Vest, a însemnat probabil terminarea acestui proces.
Și România era pe această hartă a comunismului falimentar, cu conotații chiar mai dramatice pentru viața majorității românilor decât în toate celelalte țări cu regim comunist. Aici a fost revolta cea mai sângeroasă, cum bine știm.
Transformările acestea erau inevitabile. Au pornit de la Moscova, dar fiecare dintre țările comuniste a avut o altă configurație.
Ceea ce s-a întâmplat la Timișoara a fost începutul sfârșitului pentru regimul Ceaușescu și pentru statul comunist ca atare, ca model de dezvoltare istorică. Timișoara are rolul foarte important de a fi declanșat ceea ce a existat cu adevărat – n-a fost intenția spionajului străin, a vecinilor și așa mai departe -, și anume Revoluția autentică a românilor, care au așteptat acest moment decenii, ani de zile, care s-au încărcat cu foarte multă nemulțumire și revoltă în ultimii ani, pentru că au suferit privațiuni în viața de zi cu zi, ca să lăsăm la o parte interzicerea libertății: era interzisă lumina, căldura, hrana, era penurie generalizată și s-a ajuns aici. Timișoara a fost laboratorul cu primii morți, cu reprimarea sângeroasă a tentativelor revoluționarilor, și apoi ceea ce s-a întâmplat în Timișoara s-a extins în întreaga țară.
Continuarea aici