AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Evoluţia simptomelor la bolnavii infectaţi cu noul coronavirus

 

Un grup de medici români a realizat un material despre evoluţia în timp a simptomelor la bolnavii de infectaţi cu coronavirus.

Astfel, în prima zi, bolnavul prezintă febră, tuse seacă şi posibile stări de oboseală. În ziua a cincea, bolnavii, mai ales cei în vârstă, se pot confrunta cu greutăţi de respiraţie.

Potrivit unui studiu al Universităţii din Wuhan, în ziua a şaptea, pacienţii necesită internare, iar 24 de ore mai târziu este posibilă conectarea la ventilatoare.

În ziua a zecea, dacă lucrurile se înrăutăţesc, pacientul ajunge la Terapie Intensivă. După 17 zile de la debutul bolii, în principiu, pacienţii îşi revin şi sunt externaţi.

Pe de altă parte, nouă din zece pacienţi infectaţi cu coronavirus au prezentat febră, iar şase din zece s-au plâns de tuse seacă. Apoi, un pacient din şapte a prezentat dureri în gât sau musculare, iar o parte dintre cei infectaţi au spus că au avut probleme digestive, diaree sau greaţă, se mai arată în postarea grupului „Suntem Cadre Medicale”, potrivit adevarul.ro.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!