Este sau nu lacul eminescian de lângă Ipotești, cel care l-a inspirat pe poet sau unul construit în vremea comunistă spre a comemora 100 de ani de la stingerea sa? Greu de răspuns. Iată un fragment difuzat de Digi.ro:

”Povestea lacului cu nuferi din Ipoteşti a început în 1988, când membrii partidului din acea vreme pregăteau serbarea de 100 de ani de la moartea poetului. I-au cerut şefului Oficiului de Gospodărire a Apelor din acea vreme, actualul prefect al judeţului Botoşani, să amenajeze un lac, exact aşa cum este descris cel din opera poetului. Au găsit o baltă dintr-o pădure din Ipoteşti şi s-au apucat de treabă.
Acolo era un lac colmatat, noi l-am decolmatat cu utilaje, cu tracțiune prin cablu, am făcut insula, care trebuia legată de mal cu un pod. S-au adus şi nuferii gabeni, s-au plantat copaci în zonă, s-a făcut aleea de la cabana din parcarea lacului, povestește Costică Macaleți, prefectul județului Botoșani! Conform aceluiași material:
”Mitologia s-a impus şi lacul artificial a devenit unul din principalele obiective turistice ale judeţului. Istoricii, printre care şi Gelu Dorian, angajat al Direcţiei de Cultură din judeţ, au atras atenţia în zadar autorităţilor că lacul nu este cel eminescian, cel care l-a inspirit pe poet fiind la o distanță de circa 500 de metri”.
Astăzi, autoritățile culturale din zonă atrag atenția că lacul e pe cale de a seca, și nimeni nu mai este dispus să reia lucrările de decolmatare. Că e cel adevărat acesta sau cel, din aceeași pădure, situat un pic mai încolo, contează mai puțin. Contează că un punct romantic, amintindu-l pe geniul tutelar al spiritului românesc, e dat uitării, așa cum e citită din ce în ce mai puțin, opera lui. Transcriem, mai jos, poema eminesciană care nu va pieri, sperăm, niciodată:
Lacul
de Mihai Eminescu

Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.

Şi eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult şi parc-aştept
Ea din trestii să răsară
Şi să-mi cadă lin pe piept;

Să sărim în luntrea mică,
http://Versuri.ro/w/gfldmh
Îngânaţi de glas de ape,
Şi să scap din mână cârma,
Şi lopeţile să-mi scape;

Să plutim cuprinşi de farmec
Sub lumina blândei lune –
Vântu-n trestii lin foşnească,
Unduioasa apă sune!

Dar nu vine… Singuratic
În zadar suspin şi sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.

Multe au secat în România. Seacă, iată, și lacul de lângă Ipoteștii unde a copilărit și a iubit cel ce a dat nume sufletului românesc.

L. Avramescu, AMPress