Giorgiana Radu: Acest august, ca un porumb copt

Augustul acesta, cu amprentă tomnatică timpurie, bis-ul unei simfonii care are doar început, fără de sfârșit, mi se arată sculptat în ceea ce ar trebui să vedem și să simțim cu adevărat în viață. Oameni frumoși (nu la frumusețea fizică mă refer), oameni care cu adevărat au clădit ceva durabil în și pentru societate, oameni care sunt prețuiți și știu la rându-le să prețuiască, au mai adăugat o treaptă la urcușul pe care comuna prahoveană Sângeru îl face, în detrimentul unei opoziții îndârjite a comunității, spre o regenerare spirituală și culturală.

O zi de 15 august, la Muzeul Pietrei, scăldată în acordurile înălțătoare ale viorii Stradivarius, mânuită maiestuos de Alexandru Tomescu și armonizată cu versuri candide recitate de Lucian Avramescu, a fost un regal pe care, astăzi, puțini sunt cei care știu să-l prețuiască. Pentru mine, a fost și ziua în care am realizat că cei puțini contează, și nu cei numeroși care n-au meritul unui astfel de beneficiu cultural. Ei trebuie să stea deoparte, să-și consume frustrările și să-și ferece cu îndârjire deschiderea către frumos, către artă. M-aș bucura dacă oamenii falși ar avea bunăvoința să se țină departe de locurile pe care prezența lor le-ar degrada moral. Ar fi cea mai mare calitate a lor, iar societatea ar tinde către normalitate, chiar dacă normalitatea este privită de mulți ca fiind desuetă.

Regalul de la Sângeru a primit şi destăinuirile tulburătoare ale ziaristei de televiziune Dana Chera, pe care mulţi o ştim ca Grecu, atât de speciale încât aparent morocănosul Cornel Nistorescu, a simțit nevoia să-l sune la miezul nopții pe Lucian Avramescu, spunându-i, ”ce bine a vorbit fata asta!”

Distribuie prietenilor

Mă întorc la acest august, pe care vreau să mi-l zidesc în suflet cu cărămizile lui durabile de muzică și poezie, cu florile roz și violet și albe, numeroase și vesele. Vreau să respir acest august, ca fiind primul de acum o veșnicie și infinit în eternitate. Vreau să dorm la umbra metaforei în zilele încă toride. Să ascult greierii neobosiți în cântecul lor, în nopțile tropicale. Să îmbrățișez oameni minunați, pozitivi și buni. Să văd reușitele unei vieți de om pentru care somnul a fost inamic, iar munca, un crez nedeclarat. În augustul acesta, în cel de ieri, și chiar în cel de mâine vreau să învăț ce înseamnă cu adevărat a fi, a trăi, a progresa.

Nu vreau nicicând să se sfârșească acest august, ca un porumb copt aburind.