Giorgiana Radu: „Avem o țară frumoasă, păcat că-i locuită”

Avem o țară bogată în frumusețe și rodnică în aluatul ei. Oamenii sunt cei care o urâțesc pe alocuri și o sărăcesc în resurse. Unii o dau ieftin pe kitsch-uri „de lux”. Alții o înstrăinează fără rețineri, făcând averi uriașe din solul fertil, pentru care de-a lungul istoriei înaintașii au luptat și au vărsat sânge. Lacrima străbunilor nu-i atinge pe aceștia. Transilvania e vândută jumătate, Banatul – trei sferturi. Podgoriile din Prahova sunt – acolo unde mai sunt ceva vii cultivate – ale francezilor, arabilor și altor nații. Să fie sănătoși, dar ce frumoasă și de neîntrecut tradiție de viticultori aveam.

Sunt multe țări care nu fac negoț cu propriul pământ. Nu există preț care să echivaleze datoria morală față de patrie. Așadar, străinii n-au cum lua, decât eventual cu mari îngrădiri legislative,  o bucățică din bătătura pe care o moștenești de la cei ce ți-au dat viață. Chiriași pot fi. Proprietari niciodată sau foarte rar.

Noi nu suntem astfel clădiți. Vindem tot. Chiar și sufletul dacă este nevoie. Dacă buzunarul capătă substanță.

Distribuie prietenilor

Nu știu cum se face că o bună parte din pământul României se tranzacționează cu străinii. Ei sunt foarte interesați de terenurile pe care românii nu se avântă să le înflorească. Nu-și asumă un astfel de angajament din neștiință, neputință sau pur și simplu dezinteres.

Avem atât de mult în țara asta pe care, uneori, pe nedrept, o considerăm săracă. Trebuie doar să privim în jur. Și să facem abstracție de pleava, alcătuită, pe alocuri din oameni. Ei sunt cei care murdăresc.
Un prieten al familiei noastre, intelectual ancorat de ani buni în lumea business-ului, care printre altele are o pensiune într-o zonă de munte, a decis închiderea ei, la scurt timp după redeschidere. De ce? Din motive de pandemie? Nu!  Din cauza oamenilor.

„După două zile de cazare, totul era ca după război. Scaune aruncate în lac, mizerie peste tot…Nu-mi venea să cred. Păreau oameni rafinați…Am preferat să închid”.

Da, unii oameni lasă urme pestilențiale pe unde trec. Prin comportament, caracter. Ambalajul nu povestește întotdeauna adevărul despre produsul pe care-l învelește.

„Avem o țară frumoasă, păcat că-i locuită”, conchide amar prietenul nostru.

Din păcate, nu știm să prețuim, mulți dintre noi, ce avem. Suntem mereu atenți la ce are celălalt. Avuția lui ne macină orgoliul și invidia. Ochii minții ne sunt acaparați, uitând cu desăvârșire să privim la preaplinul cu care am fost binecuvântați.
… Ce țară frumoasă, ce locuri splendide! Să ne bucurăm de ele, cât încă se poate. Cât încă nu le vindem, dacă nu cumva am vândut deja tot.