Când vremurile sunt tulburi, când noi ne găsim rătăciți, când nimic pare că nu-și mai află cursul firesc, rugăciunea devine singurul refugiu. De multe ori, în situații de secetă cumplită și epidemii, preoții împreună cu enoriașii bisericilor purced la rugăciuni, cerând sprijinul Celui de Sus. Astăzi, noi, viețuitorii planetei traversăm clipe de mare încercare. Și, poate că n-ar fi rău să ne unim în rugăciune, dar nu una colectivă, cu pelerinaje și moaște, ci fiecare în singurătatea lui.

Să cerem îndurare nu doar pentru sănătatea trupului și a sufletului. De pildă, fiecare cetățean român să se roage pentru mintea de pe urmă a politicienilor. Dă-le, Doamne, înțelepciunea pe care n-au avut-o niciodată. Stârnește-le empatia care le-a lipsit întotdeauna, față de bietul votant. Îndeamnă-i să trăiască în prezent, ancorați în realitatea dramatică a multor români, care din fotoliile lor confortabile nu se resimte. Adu-i la gândul cel bun, măcar acum, în al doisprezecelea ceas, când pandemia seceră vieți, iar ei se bat în orgolii, ca niște puști imberbi, cărora mustața nu le-a dat și multe nu li s-au maturizat.

Ajută-i, Doamne, să găsească drumul, fie și din greșeală, spre inima lor, care poate nu-i înghețată cu totul de dorința de funcții și interese meschine. Probabil, ajungând la ei, la propriile rădăcini, privesc puțin și în oglinda patriei, care stă să se sfărâme sub dezinteresul lor. Luminează-le gândul, arată-le calea, îndură-te de noi!

Dacă nimic nu pare să-i înduioșeze, să-i facă oameni pe neoamenii politici ai zilelor noastre, poate că o astfel de rugăciune, în loc de ocară ar fi mai de folos. Îi înjurăm de multă vreme, îi tot amenințăm cu votul, îi tot dăm jos, ca apoi să îi reașezăm la loc, unul mai bun, mai profitabil. Nimic nu-i mișcă însă. Nicio lecție nu le-a fost de folos. Să ne rugăm, zic, poate gândul pios face o minune, în favoarea noastră. Doamne ajută!