Giorgiana Radu: Bătrânul care are timp să aștepte

Trăim grăbit, alergând, parcă, spre punctul final. Tot mai mulți tineri se sting fulgerător, inimile lor refuzând să mai țină cadența existenței. Ne grăbim spre serviciu, alergăm la piață, gătim pe repezeală, mâncăm pe fugă, de parcă cineva ne-ar mâna continuu. Criticăm cu prea mare ușurință pe cei din jurul nostru, fără o analiză sinceră și atentă. Suntem vulnerabili, nerăbdători, irascibili în traficul cotidian. Și copiii se grăbesc, dar nu spre școală, ci spre maturitate. Copilăria le pare incomodă. Visează permanent la vârsta majoratului care, pentru mulți dintre ei, presupune independență și desubjugarea din custodia părinților. Timpul pare să fie dușmanul primordial!

Așteptându-mi rândul într-o instituție bancară, privesc în gol spre fereastră, cu gândurile mele care păreau că nu pot fi deraiate din ordinea lor militărească. Obosind de atâta așteptare, tresar pe dinlăuntru, de parcă ceva ieșit cu totul din obișnuit s-ar fi întâmplat. Iar, astăzi, obișnuitul, banalul, poate căpăta semnificația unui miracol. Observ, la trecerea de pietoni, un bărbat gârbovit de anii mulți (nu-i văd chipul, dar intuiesc vârsta), cu o mână sprijinindu-se într-un baston puternic, iar cu cealaltă ținând o sacoșă rustică – nici încărcată, dar nici prea goală. Pare că vrea să ajungă de partea cealaltă a străzii. Mașinile care vin din direcții opuse, încetinesc, cu intenția de a-i da dreptul bărbatului de a traversa. El refuză întâietatea, făcându-le șoferilor semn vioi cu bastonul să-și vadă de drum. Așteaptă momentul în care șoseaua este liberă și parcurge cu pași liniștiți lățimea ei îngustă, fără să oprească pe cineva din goana sa. La anii adunați, el știe că graba nu ajută.

A ajuns în punctul în care își permite să nu se mai grăbească, lăsându-i pe ceilalți să se consume prematur. Sau poate experiența i-a arătat că timpul pe pământ este limitat și atunci încearcă să-l prelungească pe cât posibil, încetinindu-l cu demnitate, generos cu ceilalți.

Chiar dacă pare simplu, tabloul bărbatului cu ani mulți de la trecerea de pietoni ar trebui să ne fie lecție. Să învățăm de la el virtutea așteptării. S-o practicăm în familie, la locul de muncă, pe stradă. Să nu mai alergăm bezmetici prin viața care se poate încheia acum, azi, mâine. Fiecare clipă are nevoie de înțelepciunea tihnei, altfel grăbim inutil apusul, care oricum va veni.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.