Giorgiana Radu: Ce m-a bucurat la moartea ÎPS Pimen

 

Avem cu toţii păcate. Profesia, etnia, rangul nu ne absolvă pe nici unul de încălcarea dogmelor cereşti. Şi preoţii greşesc. Doar sunt oameni, nu sfinţi. Adresarea către înalţii ierarhi cu apelativul „Sfinţia sa”, nu-i adevărată întru totul. Sfânt este unul. Chiar și „însemnații” cu cruce roșie în calendar au comis neorânduite lucruri, înainte de a urma calea și cuvântul sfânt. A fi pământean echivalează cumva cu a fi păcătos.

A plecat la Domnul (?) Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Pimen, la vârsta de 90 de ani, după procopsirea cu noul coronavirus. Din păcate, și în fața morții, ca în cumpăna păcatului, suntem egali.

Distribuie prietenilor

Dincolo de părerea de rău pentru plecarea din această lume, și departe de comentariile legate de viața controversată a înalt preotului Pimen, pe care mulți s-au întrecut în a le face publice, ceva m-a surprins în mod plăcut la această moarte.

Presa a distribuit „testamentul” ÎPS Pimen, în care povestește cum a gândit momentul înmormântării sale. „…După ce voi fi băgat în mormânt și oamenii vor pleca, și va rămâne doar groparul, să se audă, mai încet, așa, în surdină, Marșul funebru de Chopin , Balada lui Ciprian Porumbescu, ceva din Rapsodia lui George Enescu și un bucium. Sau două buciume. Să fie… Să cânte așa, mai în surdină… Pentru că este prea frumoasă Bucovina și prea frumoase cântecele noastre românești. Sunt dumnezeiești! Și am zis să fie și o trăistuță, în care să pună câteva fotografii cu copii și adulți îmbrăcați în portul național. Aceste imagini nu vor pieri niciodată în fața lui Dumnezeu! Și eu când mă voi prezenta în fața lui Dumnezeu voi spune că aceștia sunt oamenii cu care am trăit și care m-au ajutat să trăiesc frumos. Pentru că multe am învățat de la ei, chiar și de la copii”.

Ce mai poți comenta în fața unor astfel de dorințe. Nu și-a dorit maici și călugări care să rostească rugăciuni până la asfințit, ci muzică adevărată, de înalt răsunet sufletesc. Ea să-i acompanieze drumul, pe care sperăm să-l parcurgem fiecare.

Dacă păcatele ne cercetează pe toți, ei bine, iată, cultura, arta, nu reușesc să ne atingă pe fiecare, și mai ales să ne însoțească până dincolo de moarte. Ca și umorul. Umorul de calitate nu-l întâlnești la oricine. E nevoie de inteligență, cultură, înțelepciune.