Giorgiana Radu: Colind pentru Fulgii de Nea risipiţi ai destinului

giorgiana ploiesti 1 2 1

N-ai uitat de noi! N-am uitat! – îi răspund Fulgului de Nea, rătăcit în negura destinului. Aşa-i spuneam ei, când era copilă – Fulg de Nea. Azi e mamă şi are trei Fulguleţi cu care împarte sărăcia neantului.
Neuitarea face parte din miracolul Crăciunului. An de an, ne amintim şi sărbătorim Naşterea Domnului, în ieslea de la Betleem, unde fânul şi respiraţia caldă a animalelor i-au fost scutec şi adăpost. Astăzi, prin neuitarea celor care au nevoie de puţinul nostru sprijin, putem clădi bucuria supremă a celei mai aşteptate sărbători.

Eşti neschimbată, îngaimă Fulgul de Nea, fata cu care am copilărit. Deşi mă bucură remarca, sunt conştientă că timpul se aşterne pe chipul fiecăruia dintre noi. Nu mai sunt aceeaşi! – aş fi vrut, totuşi, să-i răspund, fără referinţă la fizionomie. I-aş fi povestit despre împlinire, despre evoluţie, despre viaţa care poate oferi atât de multe surprize plăcute, dacă ştii să le observi, să le urmezi, dându-le sensul care-ţi aduce veşnicia clipei de fericire. Ar fi fost de prisos, însă. Adânceam şi mai tare rana care va supura întotdeauna neputinţa destinului în faţa unor bariere trasate de omul însuşi.

Fulgul de Nea încearcă să ascundă aşchiile de gheaţă care-i ameninţă existenţa, printr-un zâmbet ce-i cufundă şi mai tare ochii (cândva reper important al farmecului personal), în smoala nefericirii. O face, probabil, din responsabilitate, pentru a crea un sentiment de siguranţă pentru cei trei Fulguleţi de Nea, pe care-i are în grijă. Ei n-au nicio vină. Au fost ninşi la întâmplare şi trăiesc la întâmplarea vântului de iarnă, când blând, când aprig.

Crăciunul – viaţă şi bucurie, cuvinte simple, dar atât de bogate în semnificaţii -, Crăciunul care, mai presus de mirosuri îmbietoare şi preparate îndestulătoare, aduce împlinirea de sine prin zâmbetul desenat pe chipul celor vitregiţi de soartă, înseamnă mâna întinsă spre ajutor aproapelui nostru. Vinovaţi sau nu, pentru îngustimea traiului lor, avem datoria morală de a le clădi, Fulgilor de Nea rătăciţi în desluşirea vieţii, măcar o dată în an, sentimentul că nu sunt singuri, marginalizaţi de ierarhii sociale. Pentru ei, clipa noastră de atenţie poate semnifica bucuria supremă.

”O voracitate insaţiabilă traversează istoria omenirii până la paradoxurile de astăzi. Unii se duc la banchete, în timp ce mulţi alţii nu au pâine pentru a trăi. (…) Micul trup al Pruncului din Betleem este nou model de viaţă: să nu devorăm, nici să acaparăm, ci să împărţim şi să dăm”, a spus Papa Francisc, la slujba din Ajunul Crăciunului, la Vatican. Cât de trist şi adevărat este mesajul pastorului fraţilor întru creştinism, catolicii. Dacă, teoretic, percepem mult mai uşor acest strigăt al perioadei pe care o traversăm, e musai să deprindem şi practic acest îndemn spre bonomie, spre neuitarea aproapelui nostru care se împotmoleşte în mâzga bolnăvicioasă a sărăciei şi a neputinţei.

În aceste zile de sărbătoare, care poartă magnetismul binelui, e prilejul de a aşeza în prim-plan, dincolo de confortul propriu, nevoia reală a celui de lângă noi. Nimic nu se compară cu împlinirea binelui făcut cuiva care tânjeşte după un strop de atenţie.
Aşadar, îngăduiţi-mi, dragi cititori, colindul meu modest, spre binecuvântarea tuturor Fulgilor de Nea rătăciţi ai destinului. Rogu-vă să nu-i ocoliţi în drumul dumneavoastră. Binele făcut unui nevoiaş e mai presus de orice, iar răsplata sufletească nu are concurenţă. Zile sărbătoreşti cu bucurii şi sănătate vă doresc. Doamne ajută!

Parteneri