A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Giorgiana Radu: Cum să-mi ceri să mă rog pentru moartea ta?

3 315

 


APRECIAZA ARTICOLUL !

Cerul își deșeartă potopul de lacrimi, parcă într-un plâns al neputinței. De mai bine de-o lună plouă continuu, apăsător și rece. Lumea pare toată uniformă, purtând aceleași straie cenușii. Cuvintele se desprind anevoios, fără de înțeles. Nici ele nu-și mai adună vocalele și consoanele care să le compună încurajator. Glasul stins, secătuit de viață, răzbate greu printre tentaculele ce stau să-l astupe definitiv.

La umbra morții, copilul vrea să asculte o poveste. Povestește-mi ceva, mamaie, așa, ca altădată!

Povestea mea s-a terminat, îmi spune de pe patul de spital, cu o tristețe copleșitoare în ochii-i abandonați în necunoscut. Degeaba insist, timpul poveștilor s-a isprăvit, iar eu trebuie să accept că le voi mai auzi doar în amintiri. Mâinile calde și firave mă mângâie duios. Pentru câteva clipe redevin copila de cândva.

Câți ani ani? Treizeci și cinci – îi răspund. Mă bucur că am trăit să te văd până acum. E de ajuns!

Pentru mine nu e, mamaie! Știe și ea, dar nu poate schimba destinul. Resemnarea pare singura opțiune. A ei, a noastră.

În salonul spitalului, timpul pare fără trecut și viitor, ci doar un prezent strivitor, ca un rămas bun definitiv. Sentimentul vinovăției se cuibărește și roade ca o molie țesătura fragilă a sufletului. Vinovăția de a nu putea alina suferința.
Gândul că, odată ieșită de acolo, eu mă voi bucura de mirosul parfumat al verii, de umbra deasă a nucului, de lucrurile mărunte care devin atât de importante atunci când nu le mai poți trăi, în timp ce ea rămâne prizonieră a incertitudinii și deznădejdii.

Roagă-te lui Dumnezeu să-mi curme viața fără suferință. Să mor ușor!
Cum să mă rog pentru moarte? Nu știu s-o fac și nici nu vreau să învăț. De la tine am învățat să mă rog pentru sănătate, pentru binele meu și al celorlalți, prieteni sau dușmani. Să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce-mi dă.

Cum să-mi ceri să mă rog pentru moarte, pentru moartea ta? Mă rog doar să-ți fie bine, să ne mai dea răgaz un timp, pentru povești. Nu sunt pregătită să-mi iau rămas bun de la copilărie, de la simbolul copilăriei mele. Și cred că nici tu.

Dar e oare cineva pregătit pentru capătul de drum? Pe un singur om l-am auzit spunând că nu se teme de moarte. Părintele Nicodim, de la mănăstirea Crasna, mi-a mărturisit că deși a fost de multe ori în granița ei, niciodată nu s-a speriat. Ba chiar se simte împăcat cu ideea morții și pregătit să o întâmpine, oricând l-ar vizita.

Bunica mea pare și ea pregătită, cu toate că o frică răzbate printre cuvintele care ies greu, de undeva de unde începe să nu mai fie, dintr-o lume pe care o atinge cu încrederea credinței, dar și cu regretul că totul se încheie.
Mai stai cu noi, îi zic în gând, și-mi eliberez plânsul doar ieșind pe ușa salonului de spital.

loading...
Citește și
3 Comentarii
  1. Marian Pătrașcu spune

    Da, bunicile noastre, săracele… Înduioșător text, mi-a amintit-o pe Hobzoaica, bunica mea din partea mamei, ea m-a crescut până am plecat la școală, pe cea din partea tatălui n-am cunoscut-o. Redau un fragment din povestirea ”Hobzoaica și Teșcuțoaia”, din volumul meu ”Suntem ceea ce trecutul a sădit în noi” (Ed. Rotipo, Iași, 2018), cu precizarea că Teșșcuțoaia era străbunica mea și mama ei, ambele nume fiind porecle:
    ”Mă dusesem pe la ea, în Câmpuri, într-o sâmbătă de la începutul lunii octombrie a anului 1962, să-i dau şi ei vestea cea mare, aceea că mă face pionier, abia începusem clasa a III-a. Mi-am amintit toate astea în doar câteva secunde, privind pierdut tabloul cu Teşcuţoaia şi de aceea am tresărit când am auzit-o pe Hobzoaica întrebându-mă:
    – Pioner însamnă să porţ’ la gât cârpa aia roşâie, cum am văz’t ieu la Rica Stancî?
    – Da, mamă mare, da’ nu ie cârpă, ie cravata roşie de pionier, de ce-i zâci tale cârpă?
    – Ia, armata roşie, steagu’ roşu’, steaua roşie, toate acelaşi’ drac, tot de la ruş’ vin.
    – Vai, mamă mare, dar poporul sovietic ne e prieten, ne ajută să ne dezvoltăm ţara, să ducem o viaţă îmbelşugată…
    – Ne-ajută pă dracu’! Ne fură, nu ne ajută! Tu n-ai văz’t ce scandal a fost cu înscrisu’ în colectiv? Şî az’ paică l-am văz’t pă Udeci pân sat. Dacă-m’ măi intră-n curte vr’o dată, îi crăp capu’ cu toporu’, h’re-ar el al draculi de bandit! Că şî asta cu colectivu’, tot di la ruş’ ni să trage.
    – Da’ mamă mare, da’ Uniunea Sovietică e cea mai avansată ţară din lume, înaintea Americii…
    – Ie, pă dracu! De unde ştii tu? Aşa v-o-nvăţa pă voi la şcoală, da’ asta nu-nsamnă că ie şî adevărat! Ia, măi dă-i draculi de ruş’, când spui rus, spui porc. Şî nu-m’ măi aminti şî de americani, nişte mincinoş’, ne-au promis că ne scapă de ruş’ şî dracu’ i-a măi văz’t! Să faci bine, să-ţ’ vez’ de-ale tele, să nu te bagi în politică or’ce-ar fi, să pui mâna să-nveţ’. Că eu n-am putut învăţa, cân’ să mă duc şî ieu la şcoală, a început războiu’, dup-aia, tata nu m-a măi lăsat, aveam oi, capre, aveam vite…
    Deodată, Hobzoaica a tăcut, s-a uitat câteva clipe chiorâş la mine şi apoi s-a răstit încruntându-se din ce în ce mai tare:
    – Ha! Ia, stăi! Nu cumva ăştia te fac pioner că te-ai dat cu iei, de-m’ vorbeşti mie aşa despre ruş’?
    – Sovietici, mamă mare, sovietici, nu ruşi.
    – Ha, ruş’, sovietici, tot un drac!
    – Stai liniştită, mamă mare, mă face pionier pentru că învăţ bine!
    – Da? Bine, învaţă maică, învaţă, că eu n-am apucat şî cum tu nu ieşti prea zdravăn, cartea o să te salveze să ai şî tu o viaţă măi uşoară, să nu rămâi pă coclaurile iestea – s-a potolit mama mare privindu-mă cu drag.
    Apoi a băgat mâna în sân şi a scos o batistă înnodată între colţuri. Acolo îşi ţinea ea banii… A desfăcut-o, a întins-o pe pat şi a ales dintre bancnotele mototolite o hârtie de 5 lei, pe care mi-a dat-o, zicându-mi:
    – Ia, maică, ia-ţ’ ce vrei tu de ei, ăştia sunt pentru că te face pioner, da’ nu asta e important, important e să înveţ’ tu carte…
    Am înhăţat îndată bacnota şi i-am sărit de gât, radiind de bucurie; era felul meu de a-i mulţumi.
    O singură dată pe an, eu, la fel ca ceilalţi copii din sat, aveam doar pentru mine mulţi bani – adică vreo 20-30 de lei, strânşi cu mult timp înainte pentru 20 iulie, de Sfântul Ilie, când mergeam la târg în Dealul Mlăcii din Titești, micul capital numindu-se chiar aşa: bani de târg. Niciodată, însă, în restul anului, nu avusesem atâţia bani numai pentru mine…”.

    1. Stefan Lupan spune

      Felicitari.

  2. Mihai spune

    Nu e moarte.
    Omul odata nascut nu mai moare,e vesnic.
    Asa ne spune Dumnezeu. Asa stim de la El. Nu minte ci spune numai Adevarul

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More