Giorgiana Radu: Doamnă ministru al Educației, trăiți în România?

Propuneam, în urmă cu ceva timp, un referendum în care să se dezbată, de părinți și profesori deopotrivă, începerea școlii. Sigur că nu m-așteptam sa fie luată în seamă o asemenea posibilitate. Nu face parte dintre subiectele stringente care să răzvrătească nația, precum orientarea sexuală ori teme politicianiste care să aducă voturi. Școala, ca mai mereu poate fi trecută la și altele.

Ieri, ministrul Educației, Monica Anisie, explica senină la un post de televiziune cât de pregătite sunt școlile să-și primească elevii și cât de „ghidați” sunt profesorii prin desfășurătoarele întocmite de ministerul de resort. Ascultând ministrul, care pare că trăiește în cu totul altă parte, numai în România nu, toate neliniștile unui părinte cu privire la începutul noului an școlar tind să se risipească dacă rațiunea nu se proptește bine de zidurile realității. Nici colegii săi de catedră nu rimează cu cele spuse de domnia sa. Reacțiile contradictorii din partea profesorilor sunt multe și îndreptățite.

Ghidul pus la dispoziție de ministerul Educației este întocmit de oameni care n-au fost demult la catedră, poate niciodată, se plânge o profesoară cu ani buni de experiență. De asemenea, aceasta face referire la situația hilară în care ar putea fi pusă, când în pauza de cinci-zece minute ar trebui să facă exerciții de stretching (relaxare) cu elevii săi. Și câte altele asemenea n-ar fi de înșirat pe lista nemulțumirilor.

Distribuie prietenilor

Începutul noului an școlar, așteptat ca niciodată de copii, debutează iată sub apăsarea multor semne de întrebare și neliniști ale profesorilor, părinților. E bine că ministrul Educației împrăștie optimism în fața camerelor de filmat. Cât de încrezătoare este însă în ceea ce spune, rămâne o enigmă și, de fapt, nici nu contează. Importantă e siguranța copiilor, a cadrelor didactice și mai ales desfășurarea cursurilor de-adevăratelea, nu a jocului de-a școala, care, într-un fel, se practică dinaintea pandemiei. Timpul trece, salariile vin, dar copiii rămân cu goluri uriașe, pe care nu mai au timp să le umple, cu materie pe care nu mai au când s-o recupereze.

Seninătatea ministrului Educației nu reflectă nici pe departe realitatea. Multe sunt de reparat în sistemul acesta care formează societatea de mâine. Și nu coronavirusul l-a debusolat. El doar a venit peste ceva ce nu funcționează de mulți ani, vreo 30, de când numeroși miniștri și-au pus amprenta, schimbând, adăugând, excluzând, dar niciodată clădind ceva durabil pentru copiii acestei țări. În fapt, ei au fost ultimii pe lista lor de preocupări. Și asta s-a văzut, se vede de la distanță.

Din păcate, ca întotdeauna, ne urmărește neputința sau nedorința de a ne trezi în al doisprezecelea ceas. Totuși, mai e ceva timp. 14 septembrie nu e mâine.