AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Giorgiana Radu: Doar tristețea e pură

Nu râd prea mult. Dar, nu de-acum. De când mă știu. Mai fac, e drept, şi uneori „excese”. Îmi amintesc, chiar eu stârneam, în copilărie, amuzamentul găștii alcătuită din frați și veri. În rest, am fost cumpătată. Nu mi-am propus, dar aşa m-am nimerit din plămada părinților.

Mi se indică să râd mai des. Nu-mi iese. Nu pentru că n-aș avea motive, dar râsul trebuie să vină natural. Nu-mi place rânjetul și nici masca veseliei forțate. Într-o mulțime de oameni, niciodată nu-mi vor atrage atenția chipurile ce dau în clocot de fericire. Fericirea se mimează frecvent. Pare chiar desuetă. E intens afișată în social media. Pe când tristețea, îngrijorarea, melancolia sunt trăiri fără fard, fără pudra perfecțiunii false. Sunt pure, cum puține mai sunt astăzi.

Îmi plac oamenii veseli, care s-au născut parcă zâmbind. Aceștia se disting ușor de mimetici. Sigur că lumea s-ar arăta altcum dacă seninătatea chipurilor ar predomina. Starea de spirit de asemenea ar fi in crescendo. Dar nu toți ne naștem zâmbind.

În urmă cu câțiva ani, am fost împreună cu soțul la o nuntă, în comuna natală – Apostolache. Frământate de sobrietatea mea, câteva consătene cârcotașe, care și-au petrecut seara analizându-mă, au concluzionat că mi se interzice să râd. Nimic mai fals. De la cenzura aplicată de părinți în copilărie, niciodată nu mi-a fost interzis nimic. Eu mă autocenzurez, unde cred că e cazul. În ceea ce privește grija bunelor preocupate de zâmbetul meu, le-aș fi absolvit de chinul interior care le-a distras de la petrecere, dacă aș fi știut că le macină atât de tare. Doar că am aflat mai târziu. Sper că între timp le-a trecut îngrijorarea.

Râsul face bine sănătății, deși religia îl recomandă cumpătat. Când simțea că se râde excesiv, bunica mea spunea „să ne fie a bună râsul ăsta”, ceea ce însemna că putea aduce și necaz.
Există și o zi mondială a râsului, în prima duminică a lunii mai, în fiecare an. Doctorul indian Madan Kataria a constatat că râsul sporește capacitatea de concentrare și rezistența la efort, crește încrederea în propria persoană și îmbunătățește relațiile cu cei din jur.

Da, să râdem, dar să nu ne hlizim. Să nu confecționăm măști, când lacrimile își au dreptul lor. Falsitatea permanentă nu aduce beneficii sănătății, mai ales celei sufletești. Din când în când e bine să ne arătăm și tristețile, chiar dacă vânătorii ce ni le pândesc se vor desfăta cu ele.

Eu râd atât cât trebuie, cât mi-este dat. Deși e la modă, un zâmbet permanent pe chip nu am să-mi tatuez. Am să mă bucur exact atunci când este cazul. Nu când dă bine!

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!