Giorgiana Radu: Dragii noștri, din Italia, Dumnezeu fie cu voi!

 

Imaginea convoiului militar de la Bergamo, răscolitoare până dincolo de lacrimă, reflectă neputinţa umană în faţa unei palme a universului. Vedem cât de neajutoraţi suntem, astăzi, când ne considerăm evoluați în aproape toate domeniile, când credem că deținem controlul absolut, când atingem cote înalte – de neimaginat aproape, în domeniul științei, când dezbatem intens utilizarea tehnologiei 5G, când robotizăm orice. Ne credeam invincibili și, iată, ni se demonstrează pe viu, fără anestezii și menajamente, cât de fragili suntem în raport cu răbufnirea planetei.

Morții Italiei ne sunt raportați zilnic, în bilanțuri cumplite. Situația dramatică a locuitorilor din Peninsulă nu ne este indiferentă. Până să deprindem „distanța socială” impusă de criza coronavirusului, mulți dintre noi, românii, am învățat lecția „distanței sufletești”, mult mai greu de îndurat. Distanța aceasta cu care de ani și ani conviețuim, de când rudele și prietenii noștri au căutat – și unii au și găsit – mai binele în Italia, și în alte țări.

Distribuie prietenilor

M-a întristat tragedia Chinei și a poporului său în lupta cu inamicul fără chip, din fericire victorioasă până la urmă, așa cum mă întristează tot ceea ce trăiesc oamenii din țările afectate de COVID – 19, dar tragismul pe care Italia îl trăiește în aceste zile, mă înspăimântă. Și nu doar de teama că la noi s-ar putea repeta scenariul sumbru, ci din rațiuni sufletești.
Acolo, în mijlocul bătăliei pentru viață, se află sora mea, mătușa mea, o verişoară, așa cum se află, poate, și oameni dragi ție, cititor al acestor rânduri. Privesc știrile cu teamă și neputință. De ceva vreme, neputința este sentimentul care mă cercetează frecvent. De fapt, neputința domină lumea în această perioadă, și cine știe până când.

Suntem, așa am fost mereu, la voia întâmplării. Doar că, acum, întâmplarea este agresivă, nemiloasă, iar unii dintre noi, inconștienți. Morții Chinei, ai Spaniei, ai Franței, și cei aproape cinci mii ai Italiei (în doar o lună), nu îi mișcă pe unii care cred în teorii ale conspirației, care se bazează pe „întăritoarele” cu grade multe, care spun că această boală îi atinge doar pe cei cărora le este frică. Cum să evităm situația dramatică din Italia, când sunt astfel de inși care gândesc așa lângă noi, iar inconştiența urcă alarmant?

Impunem „distanța sufletească”, le cerem conaționalilor din diaspora să șadă acolo, în linia întâi a luptei dintre viață și moarte, iar noi, aici, persiflăm semnalele de alarmă. Dacă imaginea convoiului mortuar de la Bergamo nu îi trezește pe unii la realitate, atunci ce altceva îi poate scoate din inconștiența genocidă?

„Distanța socială” se vede pe alocuri, „distanța sufletească” am învățat-o demult, dar nu știm încă a combate inconștiența care ucide. Poate mai e timp.

În aste vremuri complicate, avem o certitudine, o cale de salvare. Distanța.

P.S. Dragii noștri, din Italia, Dumnezeu fie cu voi!