Giorgiana Radu: Gânduri… de ziua surorilor
Azi, 2 august, e ziua surorilor. N-am știut, dar internetul e bun uneori, înștiințându-te chiar și fără să te arăți interesat. Primul impuls a fost să caut o fotografie care să ne surprindă pe mine și sora mea. Nu am găsit aici, la Sângeru. Am câteva la București, iar cele mai multe sunt la părinții mei. Am sunat-o pe mama, cu intenția de a-i cere să caute printre amintirile palpabile, o poză în care să fim amândouă. Vocea mamei mi-a tăiat elanul. Mi-am dat seama că nu e cel mai bun moment să-i dau o astfel de sarcină, așa că am inventat alt motiv pentru telefon.
În această perioadă de pandemie am realizat cât de singură e Luciana, și cât de „util” i-ar fi fost un frate de vârstă apropiată. Fiind trei frați la părinți (două fete și un băiat la mijloc), știu că n-ar fi fost totul lapte și miere, dar și hârjonelile sunt binevenite în copilărie. Animă timpul.
Știu, de asemenea, că, uneori, frații îți pot fi cei mai aprigi dușmani, iar în loc de bucurii îți pot crea mari necazuri. Atunci când se fac mai mari.
E ziua surorilor, iar imaginea care mă copleșește când mi-o amintesc este cea din ziua în care am plecat la facultate. Eu cărând o geantă galbenă, în care aveam puține din cele necesare, dar un bagaj imens de speranțe, nedumeriri, și sora mea care mă conducea la poartă. A mers cu mine, în tăcere, până spre stația de autobuz. Știam amândouă că de la acel moment încolo nimic nu va mai fi la fel. Fiecare avea să-și urmeze destinul. Eu plecam la București, ea, după un an, în Italia, de unde vine foarte rar. Ai mei speră că se va întoarce definitiv. Eu sunt sceptică.
Suntem firi total opuse. Ea fiind sora mai mică, în copilărie mă cam împiedica, recunosc, dar crescând, odată cu adolescența am devenit bune prietene. Deși mă feresc de ierarhizarea prieteniilor, pe ea o pot numi fără rețineri cea mai bună prietenă.
Vorbim rar, ne vedem și mai rar. Luciana mă dojenește uneori. „De ce n-o suni și tu pe Ștefi?”. Nu sunt adepta telefoniadei. Funcționez pe principiul „no news, good news”. Conversațiile dese pot fi banale. Repeți aceleași lucruri la nesfârșit. Vorbitul mai rar îți dă posibilitatea unei varietăți de subiecte, întâmplări.
Cred că iubirea, grija purtată unei persoane dragi nu poate fi cuantificată în apelurile zilnice ori săptămânale. Unitățile de măsură sunt altele și țin de fiecare.
La mulți ani, surori, oriunde v-ați afla! Distanța nu șterge amintirile, dar nici nu le întregeşte!