A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Giorgiana Radu: Italia, “ospiciul” badantelor românce

0 926

“Deţinutele albe”, aşa cum le mai numeşte presa italiană pe femeile străine care le îngrijesc bătrânii- femei care provin în mare majoritate din Moldova şi România-, ajung (cele mai multe dintre ele) în pragul depresiei. Un studiu arată că trei din cinci românce care muncesc în străinătate suferă de depresie cronică.


APRECIAZA ARTICOLUL !

Psihologi români, dar şi europeni, spun că “Sindromul Italia”, o formă de depresie gravă, a luat amploare în ultimii ani, în rândul celor care şi-au căutat “norocul” în peninsulă. Puţine sunt acelea care, după ani buni în care zi-noapte au fost la dispoziţia trebuinţelor unor vârstnici care nu le erau nici părinţi şi nici rude, îşi mai recapătă sănătatea sufletească. Banii, motivul ce le-a împins să ia trenul speranţei spre alte zări, ajung să le fie inutili în căutarea echilibrului personal.

Mamele ajung să constate că plecarea pentru traiul mai bun al copiilor lăsaţi acasă, în grija altora, nu le-a adus împlinirea aşteptată, ci doar a amplificat hăul dintre ei, ducând mai degrabă la sărăcirea iubirii. Copiii, unii dintre ei, se detaşează de sentimentul matern, pe care îl reneagă, poate, cu intenţie, alcătuind astfel un scut, pentru a se proteja de suferinţă. Alţii, nesuportând depărtarea mamei, devin depresivi. Situaţia materială mai bună aduce cu sine un bagaj de tristeţe pentru fiecare dintre părţi.

Femei tinere, plecate spre construirea unei vieţi decente imposibil de realizat în ţara lor, se consumă prematur, fiind pradă uşoară a “Sindromului Italia”, patologie ce le înghite prospeţimea, anii care ar trebui să fie cei mai frumoşi. Umilinţele şi aerul străinătăţii le poluează sufletul, alungând briza încrederii şi a siguranţei. Badante sau femei de serviciu, româncele nu îndură asprimile doar în folos propriu. Au acasă părinţi şi fraţi care aşteaptă lunar bani, cărora doar ele le ştiu preţul plătit. Plecate iniţial pentru doi-trei ani, cât să-şi creeze un punct de pornire, ajung să “serbeze” un deceniu, chiar două în cizma Europei. Pentru multe dintre ele, întemeierea unei familii rămâne doar un vis frumos, scăldat în lacrimile neputinţei.

Sudura căsniciilor devine, la rându-i, instabilă. Depărtarea şi timpul clatină încrederea dintre parteneri. Îndoiala se cuibăreşte în temelia vieţii în doi, la distanţă. Puţine sunt cuplurile care trec testul mariajului platonic.

Româncele plecate în italii, spanii, germanii ş.a.m.d, unele având studii superioare, au pornit cu inima deschisă, privind optimiste spre împlinirea care doar acolo îşi avea deznodământul, propia ţară arătându-li-se vitregă. Salariile, incomparabile cu cele de aici, le-au încurajat să-şi asume zborul de lângă familie. Unele rămân acolo definitiv, multe se întorc acasă bolnave fizic şi psihic, şi puţine sunt acelea care-şi reiau viaţa din România, după mulţi ani în bătături străine.

Badantele noastre, foarte căutate în Italia – ţara care, potrivit statisticilor, este cea care are cea mai îmbătrânită populaţie din Europa -, plătesc un preţ prea mare pentru banii câştigaţi. Impozitul transpus în dorul de ţară, de copii, de părinţii pe care, de multe ori nu-i mai găsesc în viaţă la întoarcere, este incomensurabil. De ele, de “deţinutele albe”, cine se îngijeşte? Cine le pansează rănile sufleteşti, la finalul pribegiei lor? În niciun caz statul român şi nici cel italian sau spaniol sau … Doar ele însele, dacă vor avea tăria de a-şi regăsi echilibrul interior, şi nu vor cădea definitiv în tentaculele rapace ale “Sindromului Italia”.

loading...