Lacrima ghioceilor străpunge învelișul umed al pământului, ca un miel abia născut. În martie, luna nașterii și a renașterii, viața înmugurește, înflorește și murmură sacerdotal în uriașul templu, Terra. Cele trei luni de iarnă, în care până și nădejdile au hibernat, au lăsat vagi urme pe spatele dealurilor desenate de Dumnezeu, în forme dintre cele mai diverse. Iubirile, trecute și prezente, renasc, sunt din nou vii, plopii adună, sub adierea ușoară, stelele Carului Mare de parcă ar mătura  bijuterii .
A mai trecut un an și mă întâlnesc iar cu  martie. La inventarul sentimentelor, firave ca firul de iarbă, se adaugă bucurii, împliniri, dar și dezamăgiri … Trecutul și prezentul își dau mâna într-o horă a destinului conturat cu măiestrie de pensula Divinității. Destinul nu este doar cum ni-l facem, așa cum suntem tentați să credem, ci ține și de menirea care ne-a fost dată, cu care am fost plantați pe pământul cu care o să ne contopim la săvârșirea misiunii.
Punem întrebări încercând să ne regăsim sinele, să aflăm rostul prezenței noastre aici, în această viață. Un renumit profesor spune că viața noastră pe pământ este doar ”o mică parte din ceea ce avem de trăit”. Tind să cred că așa este. Și totuși, ce va fi, când va fi…
Răspunsurile frământărilor le găsim, dacă știm să le aflăm, lângă cei pe care-i iubim, cu care ne înconjurăm, care au pus o cărămidă la temelia personalității omului care am devenit. Realizările sufletești sunt cele mai importante. Iubirea este baza costrucțiilor durabile ale existenței. Iubirea de aproape, iubirea de Dumnezeu, iubirea sub toate formele ei. Să sădim iubire, nu doar în luna martie, ci în primăvara fiecărui anotimp. Cu siguranță vom fi mai frumoși, mai sănătoși, mai fericiți. La mulți ani, celor născuți, ca și mine, în martie!