Giorgiana Radu: Singuri pe (în) lume

O statistică arată că în România sunt, erau în februarie, peste 40.000 de copii abandonați. Alții spun că ar fi 60. 000 de copiii ai nimănui. E puțin la o țară mare, sau e groaznic de mult la o țară care se împuținează cu totul, devenind mică la propriu și la figurat? Pe cei mai mulți dintre ei, mamele, – pe care le-aș numi doar purtătoare inconștiente a unor suflete care se nasc fără voia lor, într-o lume fără repere morale, – îi uită în spitale și maternități. Alții sunt lăsați în pubele, pe la scări de bloc sau Dumnezeu mai știe pe unde. În ultimii ani, abandonul a crescut îngrijorător, pe fondul în care tot mai multe minore ajung să dea naștere unui copil când încă nu s-a sfârșit copilăria lor. Copiii aduși pe lume spre a-i avorta apoi societății, oriunde și oricum, invocând motive precum sărăcia, neputința, ș.a.m.d, echivalează cu comiterea unei crime. Detașarea facilă de ființa cu care, timp de nouă luni, ai fost un tot, trup și suflet, depășește umanul, intrând în bestialitatea inumană. Omul este depășit de multe ori de animal în ceea ce privește instinctul matern, al ocrotirii. Și păsările sunt extrem de atente cu puii lor. Greu te apropii de o cloșcă ce are în grijă câteva ghemotoace pufoase cu cioc.

Mulți dintre cetățenii României, plecați în Italia, Spania, și pe unde și-a încercat fiecare norocul, sunt la rându-le abandonați. Cine se interesează de soarta lor prin lume, în afară de familie, firește? În țară au loc războaie politice patetice, cum spunea un analist străin, pentru șefia unor instituții care scot petele ilegalităților de pe costumele scumpe ale politicienilor. Cu astfel de preocupări nu se mai nimerește și timp de îngrijorări pentru conaționalii noștri de prin lume. Cine să găsească soluții pentru reîntoarcerea lor în satele și orașele rămase pustii, dacă bătăliile crâncene pentru DNA-uri și SIE-uri storc energia intelectuală și strategică a celor care gospodăresc statul român?

Abandonați părem și noi, cei care am ales să trăim acasă. Interesul mimat pentru cetățean se petrece o data la patru ani, dizolvându-se în promisiuni reînnoite ciclic, utilizând mereu aceleași teme: pensii și salarii. Altfel, fiecare trăiește așa cum își așterne în jungla care începe să devină România. O junglă a hienelor bipede, mult mai periculoase decât cele din sălbăticie.
Abandonul se petrece alarmant, și fiecare dintre noi îl trăiește într-un fel sau altul. Consecințele lui sunt dureroase și lasă urme de neșters în memoria inimii.