Giorgiana Radu: „Micuțul creier” din inimile noastre

Cât de des ne punem întrebarea „cine suntem”? Cât de interesați suntem să aflăm cu adevărat? Trăim într-o complicitate cu noi înșine, temându-ne de ceea ce am putea afla, sau renegând ceea ce ni se arată zilnic prin acțiunile pe care le întreprindem. Ni se pare că suntem stăpânii vieților noastre, când știm atât de puțin despre noi, iar autocontrolul emoțional lipsește cu desăvârșire. Ne naștem ființe pure, datorită Grației Divine, dar ceea ce devenim mai târziu ni se atribuie. Ori suntem vinovați.

La îndrumarea unei persoane, m-am înscris zilele trecute la Summit Flow 2020. Am primit pe mail, gratuit, timp de cinci zile, pledoariile unor pricepuți – evit termenul specialiști, întrucât e atât de intens utilizat încât am impresia că și-a pierdut reala semnificație – în știința omului, fizic și spiritual. Vorbitorii, câțiva români și ceva mai mulți din alte țări, toți foarte buni și cunoscuți în domeniile lor, au împărtășit sau mai degrabă au ținut fiecare o lecție despre cum să descoperim fluxul vieții. Nu acela de rutină, care curge zilnic și, uneori, pare că nu duce nicăieri, poate doar la epuizare fizică și psihică. E vorba despre fluxul nostru interior care, odată dobândit, își reflectă consecințele pozitive asupra vieții, carierei, binelui general.

Așa am aflat despre „micuțul creier” din inimile noastre, format din 40.000 de celule, care gândește separat de cel din cap și de care avem nevoie pentru intuiție, vindecare. Important este să știm și să ne dorim să accesăm creierul din inimă, pentru a ajunge la o bună armonie cu cel din cap. Cred că de multe ori, fără să deținem aceste date, ne concentrăm inconștient asupra materiei cerebrale din inimile noastre. Dar, făcând această gimnastică a inimii regulat, nelăsând-o la stadiul de bucată de carne ce pompează sângele în întreg organismul, ne-am îmbunătăți starea de bine, atât fizic, cât și psihic.

Distribuie prietenilor

Traversăm o etapă de o mare încărcătură emoțională, nemaipunându-le la socoteală pe cele economice și sociale. Dacă am ști să ne gestionăm trăirile, fricile, deznădejdile am putea trece mai ușor prin situațiile imprevizibile.
Suntem oameni, nu pietre, ați putea spune, și atunci e normal să simțim tot acest zbucium. Da, dar și pietrele sunt vii. În interiorul lor, sunt, așa am înțeles, submolecule într-o mișcare permanentă, la o asemenea intensitate încât dacă s-ar opri, pietrele s-ar dezintegra negreșit.
Pietrele au și ele sufletul lor, așa cum noi îl avem pe al nostru, care nu e interesat cu ce ne ocupăm noi, de pildă, ca îndeletniciri zilnice. El are nevoie de înțelegere, reflexie, hrană spirituală. Dar, cine mai are timp de așa ceva, sau dorință?

Alergăm, muncim, ne dăm iluzia măreției. Umplem golurile cu lucruri materiale și evităm sau ezităm să ne aplecăm asupra interiorului de care depinde adevăratul flux al vieții. Încă e timp. Să-l utilizăm în favoarea noastră, nu împotrivă! Vom fi mai sănătoși și mai fericiți.