Marea Neagră, orizont infinit, bucuria revederii, speranță, visare, teamă de contopire cu această frumusețe divină care te poate înghiți fără cugetare în faldurile dantelate ale valurilor. Aici visa în exil, poetul Ovidiu, dar minunat exil i-au hărăzit zeii potrivnici ai vremii și soarta.
Nu trebuie să fii un bun înotător ca să-ți placă Marea, nu e obligatoriu să-ți dorești bronzul perfect, fără urmele și așa minusculului protector al zonelor care trebuiesc ascunse de ochiul veciunului de prosop (mai nou, de șezlong). Important e să simți impactul sufletesc, energia comunicării cu Divinitatea care, prin acest mijloc, tratat superficial de cei mai mulți, îți creează o punte către Univers.
Regina Maria iubea Marea. Dovadă stă castelul de la Balcic, o aruncătură de băț mai la sud de aici, pe care l-a clădit în numele acestei frumuseți Dumnezeiești care-i dădea putere să facă față cumplitelor bătălii fizice și sufletești ale acelor ani. Castelul din Balcic, numit pompos astfel, de fapt o casă de vacanță, a fost locul preferat al Reginei Maria. Regina, născută pe o insulă în arhipelagul englez, a fost educată în Malta, unde tatăl ei era comandantul Marinei din acea zonă. Poate de aici se trăgea dragostea pentru Mare a acestei femei-Regină, adoptată de România, dar care a făcut pentru poporul nostru greu încercat, înmiit, în comparație cu orice politician al acestor vremuri și câțiva zeci de ani înapoi.
Marea încorporează amintirile și apusul marilor iubiri, dar și tragedii. Valsul pescărușilor deasupra uriașei plăpumi albastre desenează armonios scenariul celui mai frumos spectacol pe care îl putem regiza singuri. Gândurile sunt purtate de valuri într-acolo unde fericirea pare de neclătinat, unde clipa numără zeci, și sute, și mii de secunde de bucurii intense, de conștientizare a vieții, a privilegiului existenței.