Giorgiana Radu: Nu-mi faceţi statuie

 

( un fel de răspuns pentru prieteni dragi)

Nu-mi faceți statuie, vă rog, chiar dacă lupt uneori cu viața ce se arată cumplită și gravă
Nu merit, căci eu ar trebui să ridic ode de recunoștință și slavă.

Distribuie prietenilor

N-am prea vorbit despre noi, cu toate că editorialul poate cuprinde subiecte o groază,
dar el, poetul e sigur,
mai mult decât un „subiect” ce contează.

Primesc de câteva luni, vorbe frumoase, prețuiri nesperate,
De la oameni frumoși, cu rang înalt în carieră și slăviți pe merit în recenzii de calitate.

Mulțumesc, oameni buni, ce ne sunteți alături, atâta vă spun
Eu fac doar ce-i firesc, la-ndemâna sufletului meu ce suferă alături de cel ce mi-a dat reavănul bun.

Mi-e frică și doare cumplit. Neputința e grea
Când boala te-atinge, cu greu te ridici teafăr din ea.

Nu-mi faceți statuie, vă rog!
Iubirea nu ține cont musai de ranguri, ci mai degrabă de vise .
Noi ne-am născut goi, departe de reguli care să-mpiedice iubirile zis interzise.

Cititorule drag, iartă-mi, te rog, imprudența de-a vorbi de iubire, despre poetul care poartă iubirea pe chip.
Elogiile, astăzi, din păcate, îi ocolesc pe poeții care încă mai sunt, nemuritori ca stâncile din reavănul nostru nisip.

Dar, ce ne facem în ziua când poate ei nu vor mai fi?
Nu-i oare dureros de târziu să-i slăvim doar prin urmași, prin minunații lor copii?

Plânsul nu e soluția pentru a-i aduce în zarea literaturii ce pare că moare.
Iartă-mi, deci, azi, imprudența de a-l slăvi pe poetul meu care nu-i unul oarecare.
Pe acela ce mi-a fost dat să-l cunosc, dincolo de versuri, prin prea luminoasa-i candoare.

Oameni buni, martori ai acestei îndrăgostiri fără de dezlegare,
Iubirea, precum știți, limite n-are.

Așadar, statuie, pentru mine, nu faceți, fiindcă nu-mi place,
Dar sufletul dacă ni-l pansați cu gânduri bune, asta sigur amândurora bine ne face…