Giorgiana Radu: O femeie care cândva a zburdat

 

… Pe holul îngust, cu pereți albi, o bătrână, într-un scaun cu rotile, prinde cu palmele, din aproape în aproape, de jos în sus, și de sus în jos, un băț gros, cam de un metru lungime. Reia exercițiul de mai multe ori, ca pe un ritual ce trebuie respectat conștiincios. Constată că mâinile ei n-au murit cu totul și se încăpățânează să nu le abandoneze. Din capătul holului apare un bărbat îmbrăcat în alb, cu care schimbă câteva cuvinte. Mulțumirea de sine i se citește pe chip și își continuă „antrenamentul”.

Sprijinindu-se de bara metalică atașată pe unul dintre pereți, pășește atent, înainte și înapoi. Se bucură de victoria fiecărui pas, nelăsând nicio clipă să se întrevadă vreo grimasă a efortului depus. Ba chiar insistă să nu se oprească, doar că bărbatul care a supravegheat-o permanent îi spune că nu e în avantajul ei, și poate strica tot ce a construit până acum.

Distribuie prietenilor

Această femeie, care cândva a zburdat, așa cum facem toți, până la un moment dat, lupta astăzi natural, cu dorință, cu speranța recuperării, fără a lăsa la vedere zbuciumul interior iscat de infirmitate.
Lecția războiului cu sine se învață pe viu, prin exercițiul dictat de Providență. Toate, bune și rele, de acolo ni se trag.
Se zice că nimic nu-i întâmplător, dar cum să crezi că apocalipsa pe care o trăiești poate avea ceva pozitiv în ea? Aceasta e o dezlegare pe care nu vreau să o am. Vreau doar … să dezleg fiara!

I-aţi gândurile în spinare. Cară-le departe, cât poți de departe. Aruncă-le în neant, dacă poți. Nu le lăsa să te ademenească. În prinsoare dacă le cazi, greu mai găsești o cale de scăpare.
De azi, semaforul gândurilor s-a oprit la roșu. Învelește-te cu speranță. A venit timpul să ieși din zona de confort, să-ți faci bagajele curajului. Timpul petrecut la umbra siguranței s-a isprăvit. Ai trăit destul în bula protectoare. Acum trebuie să fii, să simți fiorul aspru al vieții.

Ce credeai? Că viața e compusă numai din bucurii? Chiar dacă sună a clișeu, viața e toată o luptă. Pentru evoluție, pentru supraviețuire, pentru mai bine, în general.
Dar pentru a face față războaielor inerente ale vieții, trebuie să-l câștigi mai întâi pe cel cu tine însuți. Să dobori partea din tine care se teme, care n-are curaj, latura neputincioasă. Lasă frâu liber gladiatorului. În orice ființă stă pitit un animal de pradă, oricât de firav s-ar arăta sufletește. Eliberează fiara și las-o să sfârtece cu nesaț din neînțelesurile existenței.

Și, chiar dacă lupta pare zadarnică, nu deznădăjdui. Nu te lamenta cu obișnuita expresie ,„mai rău nu se poate”. Ba da, oricât de cumplită ni s-ar părea o atare situație, pentru „mai rău” este loc destul și, parcă, nelimitat.