Dimineață obișnuită (!?) bucureșteană. Braserii și fast food -uri domină parterul unui mall. Fiind puțin după orele 10.00 mesele sunt în majoritate neocupate. Câțiva matinali, răsăriți ici-colo, precum ciupercile atunci când abia le zărești, iau o gustare sau își beau cafeaua. Nimic nu pare să dezmorțească banalul unei dimineți de toamnă, mult prea liniștită pentru o capitală care riscă să-și piardă auzul.

De undeva, răsună melodios o voce feminină. Nu vine din difuzoarele transmițătoare ale unor programe radio. E mult prea încărcată de viață, iar armonía este desăvârșită, indicând o voce educată. Notele muzicale sună astfel doar pe marile scene. Aici, acea voce părea ceva ce venea din ireal. Doar că prezența femeii de peste 60 de ani nu putea fi contestată. Părul alb, strâns cu grijă într-un coc, spre ceafă, îmbrăcată îngrijit, cu două sacoșe în mâini și o privire semeață, demnă, însoțite de un zâmbet senin, întregeau vocea care pătrundea dincolo de zidurile clădirii. Pășea încet, căuta privirea puținilor spectatori, cânta, improviza, interpreta. Părea un actor rătăcit în căutarea publicului pierdut.
Puținii spectatori s-au grăbit să coboare prestația personajului în derizoriu, alăturându-l unui cerșetor oarecare, unui om nebun, deconectat de la pulsul normalității. Zâmbetul lor ironic era mai mult decât sugestiv.

Doar câteva minute a durat momentul artistic al femeii venite din neunde. Tabloul ei era al unui intelectual de elită, în viața căruia, la un moment dat, s-a produs un scurt circuit. A plecat fără să primească aplauzele auditoriului, pe care le merita negreșit. Și ca finalul acestui act trist să se adâncească, în scenă își face apariția un gardian înfumurat care gesticulează și interoghează personajul feminin. Nu știu ce a spus, cert e că femeia cu voce divină s-a făcut nevăzută. Mă întreb dacă în locul acelei femei, ar fi fost un cerșetor din cei insistenți și obraznici, dacă un bărbat ar fi agresat o tânără, dacă …Acel paznic plin de el până la refuz și-ar mai fi făcut apariția? Răspunsul îl știm deja!

Lumea e plină de „nebuni”, pe care îi etichetăm fără să gândim o clipă ce s-a petrecut cu ei, ce a dus la rătăcirea lor prin viață. De multe ori, aceștia se prăbușesc de la etajele de sus ale intelectualității, iar noi cei care-i judecăm le suntem inferiori, chiar dacă, aparent, părem „sănătoși”.
Aplauzele mele, pentru femeia cu voce divină de la mall, și pentru toți aceia care-și caută publicul și nu-l găsesc, au venit târziu. Un public pierdut, cum pierduți sunt, în negurile unor tragedii neaflate, mulți artiști în care harul – în mod miraculos – a supraviețuit.