Încotro ne îndreptăm, nimeni nu ştie. Nu a fost cert nicicând, dar astăzi, ziua de mâine ne pare destul de departe. Trăim permanent cu incertitudinea viitorului, uitând să ne bucurăm de prezent. Prezentul ne atenționează că suntem, iar noi încercăm să deslușim ce urmează. Bolile au fost și vor fi. Noi suntem acum, viața cealaltă ori celelalte încă nu le cunoaștem, dacă vor fi să fie.
Suntem sub presiunea fricii. Pentru noi, pentru cei dragi, pentru hăul ce stă să se deschidă în lume. Dar, tocmai această frică ar trebui să ne trezească să nu uităm să trăim azi. Cu sincopele care ne pun la încercare. Dincolo de Covid, sunt multe boli cărora ne străduim să le ținem piept. Boli ce-au confiscat în mare parte viața ce ne era la îndemână. Boli ce-au luat, treptat, mișelește, în stăpânire tot ceea ce credeam a fi de neînvins. Pe lângă acestea, trebuie să creăm scut și coronavirusului. Și o vom face!
În urmă cu 50.000 de ani, șamanii, descendenți din vraci, încercau vindecarea trupului și a minții, bazându-se pe medicina energetică, și reușeau. Reușesc și astăzi. Acum, deși avem la îndemână toate pârghiile ce țin de dezvoltare și cercetare în medicină, ne simțim săraci, neștiutori, neputincioși. Universul are grijă, din când în când, să ne predea o lecție. Una care să rămână în istorie, și la gravitatea căreia contribuim în mare măsură, prin inconștiență.
Coronavirusul încă nu ne-a pus capac, dar ne poate trezi din superficialul în care am ajuns să trăim. Din alergatul spre final, fără pauze de respirație. Asimilăm ușor tot ce ne este la îndemână, fără consistență în sensul împlinirii interioare, și uităm să ne împrietenim de pildă cu natura. Da, natura pe care o trecem nevăzută, nesimțită, dar din ea ne tragem seva existenței. Alberto Villaldo, un antropolog ce-a luat urma șamanilor din Amazon, Africa, Brazilia și nu numai spune că suntem expuși la peste 70.000 de toxine care înainte nu existau. Așa cum nu exista nici coronavirusul, adaug eu. Doar că toxina asta ucigașă nu-și găsește leacul în plante și rădăcini. Deocamdată, doar natura umană responsabilă o poate ține la distanță.
Uităm să trăim azi, cu gândul la ziua de mâine. Oricum, gândurile unei zile sunt multe și în mare parte negative. Cercetătorii care le-au „numărat” spun că avem circa 75.000 de gânduri într-o zi, iar 80 la sută dintre ele sunt lipsite de optimism. La vremurile pe care le trăim, studiul se potrivește mănușă, dar e bine să încercăm să modificăm procentajul. Schimbarea nu vine de la cei din jur, ci începe cu noi înșine. E greu de aplicat, dar lucrurile durabile se clădesc prin pași mici, dorință și consecvență. Curaj!
